Antena 3 CNN Politică UDMR comentează de pe margine: "Comasarea nu va schimba nimic. Noi trebuie să ne protejăm de extremiștii români!"

UDMR comentează de pe margine: "Comasarea nu va schimba nimic. Noi trebuie să ne protejăm de extremiștii români!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:57 21 Feb 2024 Modificat la 19:57 21 Feb 2024

Hunor a minimalizat importanța desfășurării simultane, pe 9 iunie, a alegerilor locale și europarlamentare, și a devansării alegerilor prezidențiale, în contextul în care alți politicieni din opoziție au denunțat în termeni duri aceste decizii luate de PSD și PNL.

"Comasarea alegerilor nu va schimba nimic. Pentru noi, miza este interesul maghiarilor din România", a spus Kelemen Hunor.

El a arătat că intenția formațiunii sale este să câștige cât mai multe posturi în administrația locală și să își mențină reprezentarea la nivel european.

"Nu ne este teamă, noi ne-am făcut treaba, chiar bine în anii trecuți, astfel că stăm în fața comunității noastre cu mult curaj. Comasarea alegerilor nu schimbă miza: trebuie să continuăm să apărăm interesele maghiarilor din România și în 2024.

Aceasta este singura modalitate de a ne proteja comunitatea de extremiștii români: dacă suntem în fruntea comunităților noastre, dacă avem o reprezentare puternică la București și la Bruxelles.

S-a vorbit prea mult despre jocuri de putere în ultima vreme, dar cei cărora nu li s-a acordat deloc timp sunt cetățenii.

Anul acesta ar trebui să vorbim despre dezvoltarea localităților noastre și despre viitorul Uniunii Europene, nu despre jocuri politice.

În mijlocul atâtor zgomote, cred că avem nevoie de voci clare și credibile, iar noi suntem și vom fi așa", a conchis Hunor.

Sursa: Mediafax

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole