Antena 3 CNN Actualitate Locale Ucrainean căutat pe munte peste 30 de ore, de salvamontiștii din Maramureș, găsit de grănicerii din Ucraina. A rezistat două nopţi la minus zece grade

Ucrainean căutat pe munte peste 30 de ore, de salvamontiștii din Maramureș, găsit de grănicerii din Ucraina. A rezistat două nopţi la minus zece grade

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 20:48 28 Noi 2023 Modificat la 20:48 28 Noi 2023

Bărbatul este într-o stare precară, după ce a stat două nopţi pe munte, în condiţii de vreme extrem de dificile, cu zăpadă, temperaturi scăzute, viscol şi ceaţă.

Salvamont Maramureş anunţă că cetăţeanul ucrainean căutat încă de luni a fost găsit.

”În urmă cu puţin timp, datorită excelenţei colaborări dintre Salvamont Maramureş, Poliţia de Frontieră Maramureş şi Unitatea Grănicerilor din Ucraina a fost identificat şi salvat de grănicerii ucrainieni, în zona de frontieră România – Ucraina, cetăţeanul ucrainean căutat de mai bine de 30 ore.

Acesta este în viaţă, aflat într-o stare fizică precară datorită parcursului extrem de greu şi a condiţiilor meteo dificile”, a transmis, marţi, Salvamont Maramureş.

Salvatorii au avut parte de o operaţiune extren de dificilă.

Prima parte a operaţiunii de căutare -salvare a cetăţeanului ucrainean s-a întrerupt, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.20, salvatorii negăsind nimic în zonele în care s-a făcut căutarea.

De dimineaţă, căutările au fost reluate pe alte două trasee, în condiţii dificile - strat nou mare de zăpadă depusă, ceaţă şi viscol.

Temperatura resimţită se situa la - 10 grade.

Actiune in derulare a SPJ Salvamont Maramures impreuna cu colegii de la Politia de Frontiera Maramures in zona Vf Pop...

Posted by Salvamont Maramures on Monday, 27 November 2023
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole