Autoritățile ucrainene au anunțat miercuri dimineață România că o rachetă rusească care a lovit în Cernăuți a trecut prin spațiul aerian românesc timp de două minute. Însă MApN a transmis în scurt timp că datele sale nu confirmă această informație. Ulterior, ministrul ucrainean de externe a insistat că racheta rusească a trecut, totuși, prin România.
Autoritățile ucrainene spun că racheta a trecut și prin spațiul aerian al Republicii Moldova, iar Chișinăul a confirmat înformația.
La ora 07:24, Forțele aeriene ucrainene au raportat o rachetă de croazieră care zbura „în direcția Cernăuți de pe teritoriul Moldovei”.
Canale de Telegram care monitorizează aviația rusă au susținut că racheta rusă a parcurs 140 de kilometri prin Republica Moldova și România, intrând în Moldova în orașul Yampil din regiunea Vinița (în apropierea frontierei moldovenești) și apoi în România în apropierea orașului Darabani.
MApN: Nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească
Ministerul Apărării Naţionale precizează miercuri că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească.
Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, miercuri dimineaţă, spaţiul aerian naţional.
''Sistemul de supraveghere aeriană al României, ca parte a sistemului integrat al NATO, care monitorizează în permanenţă situaţia aeriană din zonă, nu a detectat o astfel de situaţie'', anunţă ministerul.
Potrivit MApN, autorităţile militare române au fost informate de cele ucrainene despre faptul că, în jurul orei 7,30, o rachetă a forţelor Federaţiei Ruse, care ar fi avut impactul în regiunea Cernăuţi, Ucraina, ar fi evoluat prin spaţiul aerian al Republicii Moldova şi, pentru aproximativ două minute, şi prin spaţiul aerian al României, în zona de nord, în proximitatea localităţii Darabani.
''Din datele de monitorizare ale sistemelor de supraveghere aeriană ale României şi din cele furnizate de mijloacele ţărilor NATO care suplimentează monitorizarea în zona de responsabilitate a României, nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc'', arată sursa citată.
Structurile competente ale MApN vor continua să cerceteze această situaţie, pentru clarificarea tuturor circumstanţelor.
De asemenea, forţele şi mijloacele angrenate în executarea Serviciului de Luptă Poliţie Aeriană - sub comandă naţională şi sub comandă NATO rămân permanent la datorie pentru protejarea spaţiului aerian naţional şi aliat.
Maia Sandu a confirmat prezenta rachetei ruseaști în spațiul aerian al R. Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat printr-o postare pe X că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al țării sale, înainte de a lovi în Ucraina, a Cernăuți.
„În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea, țintind infrastructura energetică a Ucrainei și încălcând spațiul aerian al Moldovei cu o rachetă, acțiuni care încalcă în mod clar dreptul internațional. Moldova condamnă aceste acte și este pe deplin solidară cu Ucraina”, a scris Maia Sandu pe X.