Ucraina l-a declarat persona non grata pe consulul Ungariei de la Beregovo şi l-a invitat să părăsească ţara în interval de 72 de ore, pe fondul tensiunilor dintre cele două ţări legate de eliberarea de paşapoarte ungureşti unor cetăţeni ucraineni de etnie maghiară, informează Reuters.
Sperăm că partea ungară se va abţine pe viitor de la măsuri inamicale în direcţia Ucrainei şi că oficialii ungari nu vor încălca legislaţia ucraineană", se subliniază într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Kiev. Noi tensiuni au apărut între Ungaria şi Ucraina din cauza acordării cetăţeniei ungare minorităţii maghiare din Trascarpatia. Săptămâna trecută, Kievul a ameninţat chiar cu expulzarea consului ungar din Beregovo (oraş situat la frontiera dintre cele două ţări).
La 20 septembrie, agenţia ucraineană de presă Ukrinform a publicat o înregistrare video cu o ceremonie la Consulatul Ungariei din Beregovo, în cadrul căreia au fost înmânate paşapoarte ungureşti unor etnici maghiari, care au depus jurământ de credinţă Ungariei, înregistrare în care se afirma că acestora li s-ar fi cerut să nu informeze autorităţile ucrainene în legătură cu obţinerea dublei cetăţenii.
Sursa: adevarul.ro.