Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Ucraina dă în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor impuse importurilor de cereale

Ucraina dă în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor impuse importurilor de cereale

Ucraina va da în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor pe care aceste state le-au impus pentru importurile de cereale ucrainene. Asta, după ce Comisia Europeană a ridicat restricţiile impuse în luna mai.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

În luna mai, Uniunea Europeană le-a dat dreptul Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României și Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permițând doar tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte.

Interdicția a expirat pe 15 septembrie, însă Polonia, Slovacia și Ungaria au anunțat, vineri, că vor păstra propriile lor restricții cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei.

Autoritățile de la Varșovia, Bratislava și Budapesta susțin că acționează în interesele economiilor lor și că deciziile lor sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.

“Este important să dovedim că aceste acțiuni sunt greșite din punct de vedere legal și de aceea vom începe să demarăm procedurile legale”, a declarat Taras Kachka, reprezentantul pentru comerț al Ucrainei într-un interviu publicat de Politico.

Oficialul ucrainean a adăugat că autoritățile de la Kiev ar putea introduce măsuri de retorsiune împotriva Poloniei, dacă autoritățile de la Varșovia nu renunță la măsurile lor suplimentare.

La rândul său, premierul ucrainean a anunțat că țara sa inițiază un proces la Organizația Mondială a Comerțului împotriva Poloniei, Ungariei și Slovaciei pentru restricții unilaterale la importurile de produse agricole ucrainene.

“Blocarea în continuare a exporturilor agricole de către țările vecine va afecta economia, finanțele, veniturile fiscale și locurile de muncă ucrainene. Credem din nou că vecinii noștri trebuie să renunțe la restricțiile dăunătoare și ilegale, la populismul politic și să se angajeze într-un dialog constructiv, care va fi, de fapt, în beneficiul tuturor”, a spus Denys Shmyhal, șeful guvernului ucrainean.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile