Antena 3 CNN Externe Ucraina se pregătește se facă în Crimeea ceea ce Medvedev spune că-i va atrage Ziua Judecății

Ucraina se pregătește se facă în Crimeea ceea ce Medvedev spune că-i va atrage Ziua Judecății

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:41 19 Iul 2022 Modificat la 20:42 19 Iul 2022

Informația vine de la un oficial guvernamental ucrainean, citat de presa internațională.

"Primim capabilități anti-navă și, mai devreme sau mai târziu, vom viza flota (rusă staționată în Crimeea). Rusia va trebui să plece din Crimeea dacă rușii doresc să mai existe ca țară", a spus Volodîmîr Havrîlov, vice-ministru ucrainean al Apărării, în timpul unei vizite la Londra.

Potrivit lui Havrîlov, alungarea trupelor rusești de pe Insulei Șerpilor reprezintă un prim pas în eliberarea completă a teritoriului ucrainean.

"Suntem gata să-i luăm la țintă peste tot în Marea Neagră dacă avem această capacitate", a adăugat vice-ministrul de la Kiev.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat spunând că remarcile lui Havrîlov confirmă necesitatea "operațiunii militare speciale", denumirea oficială folosită de Moscova pentru războiul din Ucraina.

Reacția Moscovei: "Se dovedește că operațiunea specială din Ucraina este corectă"

Peskov a avertizat asupra declarațiilor care conțin "pretenții asupra teritoriului Rusiei" și care demonstrează încă o dată "corectitudinea operațiunii speciale".

"Numai prin astfel de mijloace Ucraina poate fi eliberată de asemenea reprezentanți ai conducerii", a mai declarat Peskov, potrivit agenției oficiale de presă ruse TASS.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în mod repetat că țara sa va încheia un acord de pace doar după eliberarea tuturor teritoriilor sale ocupate de Rusia, inclusiv a Peninsulei Crimeea.

Medvedev: "Ziua Judecății va veni într-o clipă dacă Ucraina atacă Crimeea"

În cazul unui atac asupra Crimeei, Ucraina va avea parte de o foarte rapidă și grea "zi a Judecății de Apoi", de care va fi foarte greu să se ascundă, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev.

Medvedev a formulat amenințarea duminică, la o întâlnire cu veteranii de război, desfășurată la Volgograd.

"Unii clovni exaltați și sângeroși, care se reped periodic să facă unele declarații, încearcă și să ne amenințe - am în vedere atacul asupra Crimeei și altele. Vreau să că ei înțeleg consecințele acestor declarații. Iar consecințele sunt evidente.

În cazul în care se va întâmpla ceva de acest gen, pentru ei toți va veni într-o clipă Ziua Judecății de Apoi. Foarte rapidă și dificilă. Le va fi foarte greu să se ascundă", a declarat Medvedev, citat de agenția rusă de presă RIA Novosti.

Medvedev: "Refuzul de a recunoaște Crimeea rusă, o amenințare directă"

În plus, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse a estimat că refuzul Ucrainei și al puterilor NATO de a recunoaște autoritatea Moscovei asupra Crimeei reprezintă o "amenințare sistemică".

"Aceasta este o amenințare directă și explicită, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat cu Crimeea. Crimeea s-a întors la Rusia", a mai spus Dmitri Medvedev.

Crimeea are o importanță strategică specială pentru Rusia, întrucât găzduiește Flota Mării Neagră în orașul-port Sevastopol.

Foto: Paradă militară de Ziua Victoriei la Sevastopol, în Crimeea, cu tancuri T-34 din al Doilea Război Mondial, 9 mai 2022

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole