Antena 3 CNN Externe Uber, pierderi uriașe în trimestrul trei

Uber, pierderi uriașe în trimestrul trei

1 minut de citit Publicat la 16:01 20 Dec 2016 Modificat la 16:01 20 Dec 2016

Serviciul de rezervări de automobile Uber Technologies a înregistrat în perioada iulie-septembrie 2016 pierderi operaţionale de peste 800 de milioane de dolari, chiar dacă şi-a vândut activităţile din China, a informat, marţi, agenţia de presă Bloomberg, care citează surse din apropierea acestui dosar.

În primele nouă luni ale acestui an, Uber Technologies a înregistrat pierderi de peste 2,2 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că ar putea încheia 2016 cu pierderi de trei miliarde de dolari.

În schimb, Bloomberg informează că veniturile companiei Uber au continuat să crească, ajungând la 1,7 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, de la 1,1 miliarde de dolari în trimestrul precedent şi 960 milioane de dolari în primul trimestru. Dacă acest trend se va menţine, Uber va încheia anul 2016 cu o cifră de afaceri de 5,5 miliarde de dolari.

Printre investitorii Uber se numără fondul de investiţii Benchmark Capital, banca Goldman Sachs şi directorul general de la Amazon.com, Jeff Bezos.

În prezent, Uber este evaluat la aproximativ 69 de miliarde de dolari, iar în 2015 a înregistrat pierderi de cel puţin două miliarde de dolari.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar din februarie 2015 Uber este prezentă şi în România, la Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.

Etichete: Uber taxi
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole