Reducerea TVA-ului din turism de la 9 la 5% ajunge azi pe masa Guvernului. Reducerile se vor aplica pentru mai multe de tipuri de servicii, de la cazare, mâncarea şi băutura din restaurante, până la intrările în muzee şi în sălile de sport.
„Numărul turiştilor cazaţi în luna august 2018 a fost cu aproape 10% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Luăm astăzi încă o decizie importantă pentru sprijinirea acestui sector: reducerea cotei TVA la 5% pentru cazare, servicii de restaurant şi catering, dar şi pentru utilizarea facilităţilor sportive, parcurilor de distracţii şi recreative. România va avea, astfel, cea mai redusă cotă de TVA din UE aplicată în turism, iar experienţa din anii trecuţi dovedeşte că scăderea acestei taxe produce efecte pozitive în economie”, a declarat, joi, premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.