Antena 3 CNN Mediu Biodiversitate Turmă de zimbri, filmată în libertate. Acum 64 de ani, mai existau doar două exemplare în țara noastră

Turmă de zimbri, filmată în libertate. Acum 64 de ani, mai existau doar două exemplare în țara noastră

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 13:28 06 Mar 2022 Modificat la 13:28 06 Mar 2022

”Silvicultorii români au reintrodus zimbrul în fauna țării acum 64 de ani, când au fost aduși din Polonia doi zimbri, Podarec și Polonka. În timp, silvicultorii au creat mai multe nuclee de zimbri, Parcul Natural Vânători Neamț fiind unul din ele, în care zimbrii se află în libertate, semilibertate și captivitate”, scrie Romsilva.

Parcul Natural Vânători Neamț, acolo unde au fost filmate animalele, este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și natural administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și se află situat în nordul județului Neamț.

Parcul se întinde pe o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare sunt păduri, pe versantul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului.

Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la Bucșani Hațeg și Vânători Neamț, cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.

Etichete: Romsilva zimbri turmă
Citește mai multe din Biodiversitate
» Citește mai multe din Biodiversitate
TOP articole