Autorităţile investighează cauzele incendiilor, în timp ce oamenii de ştiinţă dau vina pe schimbările climatice.
În perioada aceasta s-au înregistrat temperaturi cu cinci sau şase grade mai mari decât media din această perioadă a anului.
Valul de căldură este alimentat de aerul cald din nordul Africii.
Antalya, una dintre stațiunile preferate ale românilor, a înregistrat 42 de grade Celsius în weekend şi este de așteptat ca temperaturile să ajungă la 47 de grade Celsius în această săptămână.
Incendiile au devastat mai multe zone și din Grecia şi Italia.
În oraşul italian Pescara, pe coasta Adriaticii, oamenii au fugit de pe plajă când au văzut fum şi flăcări care se ridicau dintr-o pădure de conifere din apropiere.
Mai multe persoane au fost rănite când au încercat să stingă flăcările care ajunseseră la casele lor.
Pe insula grecească Rodos, mulţi locuitori au rămas fără electricitate şi apă după ce un incendiu a ameninţat Valea Fluturilor, o bază militară, dar şi satul Psinthos, toate aceste zone fiind evacuate.