Antena 3 CNN Externe Patru turiști ruși au murit în mod misterios într-o saună din Albania

Patru turiști ruși au murit în mod misterios într-o saună din Albania

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 13:27 17 Oct 2021 Modificat la 13:27 17 Oct 2021

Poliția albaneză a spus că aceștia au murit din cauza asfixierii în sauna hotelului. Întreg personalul este interogat.

Investigația încearcă să descopere cum au murit la câteva minute distanță. Se presupune că s-au intoxicat.

Rușii s-au cazat într-un hotel de lux, au intrat la saună și au murit.

Au cerut fructe și răcoritoare, dar când un angajat al hotelului a venit să le aducă comanda, aceștia nu au mai răspuns.

”Am strigat de câteva ori că băuturile și fructele sunt gata. Nu a răspuns nimeni, așa că am intrat în saună și i-am găsit.

O persoană era întinsă pe șezlong, două stăteau pe banca din saună, iar ce-a de-a patra stătea pe marginea piscinei, cu picioarele în apă.

Toți se sufocaseră”, a spus un angajat al hotelului, potrivit the Daily Mail.

O eroare tehnică a sistemului saunei este probabilă. De asemenea, poliția investighează și cantitatea de alcool consumată de turiști.

Ambasada rusă din Tirana a fost informată despre tragedie.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole