Antena 3 CNN Actualitate Cum se descurcă turiștii români în Grecia, după valul de scumpiri: ”Un peşte mai mare împărțit la două persoane e mai bun decât doi pești mai mici”

Cum se descurcă turiștii români în Grecia, după valul de scumpiri: ”Un peşte mai mare împărțit la două persoane e mai bun decât doi pești mai mici”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:06 08 Mai 2022 Modificat la 13:08 08 Mai 2022

Într-o postare publicată în grupul de Facebook Forum Grecia, românii au dezbătut preţurile afişate de restaurantele greceşti și au oferit o serie de sfaturi pentru a alege cel mai avatajos restaurant.

„Având în vedere creşterea spectaculoasă a preţurilor la alimente şi carburanţi nu mai putem compara cu anul trecut. Contează mult unde alegeţi să mâncaţi. În Paralia Katerini, preţurile au fost decente (mult mai mici decât în România)”, e observaţia unui turist român.

„Mâncăm greceşte. Adică am invăţat să împărţim. Un peşte mai mare împărţit la două persoane e mult mai bun decât doi peşti mai mici, fiecare la aceleaşi 2 persoane şi s-ar putea să fie şi mai ieftin. Comandăm două feluri de mâncare şi le mâncăm împreună, nu fiecare cu porţia lui. Sau, varianta cea mai bună, comandăm 3-4 mese, fără "fel principal", şi le împărţim. La sfârşit suntem mai sătui decât fiecare cu porţie unică şi mai încântaţi că am încercat mai multe. 1 fel de mese rar depăşeste 7-8 euro”, a spus cineva.

„De Paşte, o masă în patru cu feluri principale, băuturi, cafea, două antreuri și desertul din partea casei 60 de euro”, a povestit altcineva.

„Depinde ce mâncaţi, ce beţi. Peşte, carne... La tavernă, dacă mâncaţi carne( frigărui, pui, porc) şi salată, suc, vin, cam 15 euro de persoană. Peştele este puţin mai scump”, a fost o altă opinie.

„10-13 euro media de persoană, cam acolo se învârte preţul, sunt şi excepţii bineînţeles şi în plus şi în minus.”

„Dacă mergeţi la restaurantele din frontul cel mai îndepărtat de plajă, acolo unde este plin de greci, preţurile sunt rezonabile! Nu ştiu ce înseamnă o masă de patru persoane. Pâinea şi ardeiul iute sunt destul de scumpe! Dacă nu mâncaţi pâine şi nu doriţi nici apă, pentru că o să consumaţi alte tipuri de băuturi, le refuzaţi din start pentru că le veţi găsi pe nota de plată.”

 

Etichete: Grecia turisti
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole