Antena 3 CNN Actualitate Locale Mai mulţi turişti s-au rătăcit într-o pădure din judeţul Buzău, după ce au urmat indicaţiile GPS-ului

Mai mulţi turişti s-au rătăcit într-o pădure din judeţul Buzău, după ce au urmat indicaţiile GPS-ului

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 09:37 04 Apr 2022 Modificat la 09:37 04 Apr 2022

Incidentul a avut loc sâmbătă seară. După ce au realizat că nu mai pot înainta, întrucât roţile autoturismului au rămas blocate în noroi, cei doi turişti au sunat la 112, în jurul orei 20.10.  

În ajutorul celor doi, un bărbat în vârstă de 42 de ani şi mama acestuia, în vârstă de 81 de ani, au venit Alin şi Octavian, poliţişti ai Secţiei de poliţie rurală Merei, împreună cu voluntari din localitate. Aceştia au pornit în căutare folosind autovehicule cu dotări speciale, întrucât, cunoscând zona şi ţinând cont de condiţiile meteo din ultimele zile, erau conştienţi că numai aşa pot găsi şi ajunge la persoanele căutate în timpul cel mai scurt.   

Cu toate că precipitaţiile au fost abundente în zona respectivă şi faptul că maşina rămăsese blocată la mai bine de un kilometru de cel mai apropiat drum forestier circulabil, poliţiştii au reuşit să ajungă la apelant în mai puţin de 90 de minute, maşina acestora fiind găsită în pădure, în apropierea vârfului Istriţa, din comuna Pietroasele.    

Drumul greu accesibil, necirculabil, a făcut ca misiunea echipei să se încheie la aproximativ trei ore după primirea apelului 112, însă intervenţia a fost una reuşită, persoanele au fost conduse la sediul Poliţiei nevătămat şi starea maşinii a permis ca aceştia să pornească în scurt timp la drum către casă, notează Adevărul.  

Avertismentul poliţiştilor buzoieni: "Nu vă încredeţi sută la sută în GPS"

Având în vedere că odată cu venirea primăverii se redeschide şi sezonul drumeţiilor, iar judeţul Buzău se poate mândri cu numeroase puncte de atracţie turistică, poliţiştii buzoieni atenţionează cu privire la folosirea sistemelor de tip GPS care vă poate duce în siguranţă acasă, dar la fel de uşor vă poate transforma în victime.   

”Sfătuim cetăţenii să nu folosească astfel de sisteme în afara drumurilor asfaltate. Nu vă încredeţi sută la sută în GPS, deoarece poate fi neactualizat sau poate avea erori în condiţile unei configuraţii satelitare proaste”, scriu reprezentanţii IPJ Buzău.   

Acest mijloc de orientare poate avea marcate pe hărţile prestabilite drumuri închise accesului public, restricţionate, impracticabile, rute unde se efectuază lucrări şi drumuri închise în urma unor alunecări de teren, viituri, căderi de arbori.    Citiţi indicatoarele rutiere şi luaţi în consideraţie marcajele de restricţionare sau avertizare, care sunt mult mai actuale decât platforma pe care lucrează GPS.  

Cel mai sigur este ca, atunci când asfaltul se termină, când drumurile încep să fie din ce în ce mai puţin  practicabile şi duc spre zone necirculate, unde se exploatează sau sunt lucrări, să vă întoarceţi şi în scurt timp GPS-ul va genera o alta rută, mai sigură.

Etichete: Buzau
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole