Antena 3 CNN Actualitate Locale „Intri om, ieși Shrek”: Turiștii de pe litoral fac slalom printre munții de alge de la malul mării

„Intri om, ieși Shrek”: Turiștii de pe litoral fac slalom printre munții de alge de la malul mării

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:39 08 Iul 2024 Modificat la 17:39 08 Iul 2024

Imaginile cu algele care au invadat plajele din Năvodari sunt virale pe intenet. "E dezastru, nu ai cum să intri în apă!" au postat oamenii care se aflau în vacanţă pe litoral, în timp ce internauţii au făcut haz de necaz: "Intri om, ieși Shrek!" a fost unul dintre comentarii.

„Cam așa sta situația la malul mării la plaja din Năvodari, e foarte trist, mai ales pentru cei care vin din depărtare să petreacă câteva zile la mare. E dezastru, e plin de alge, e ca o pătură, nu ai cum să intri în apă!”,  a povestit o femeie, care a filmat munții de alge de pe plajă și din apă și a publicat clipul pe o rețea socială.

Munţi de alge au fost strânşi de la malul mării. Care sunt cele mai afectate staţiuni

Algele au invadat staţiunile de la malul mării, încă de săptămâna trecută, iar mirosul greu de suportat a alungat turiştii de pe plajă. 

Cea mai afectată a fost staţiunea Venus, unde munţii de alge au acoperit malul mării. 

Joi dimineață, algele au fost strânse, astfel că turiștii care se aflau în stațiunile Venus și Saturn din sud, unde au fost miercuri probleme, se pot considera norocoşi. 

Era un disconfort, după cum au spus turişitii, din punct de vedere al mirosului, pentru că nu este plăcut să vii la plajă, pe temperaturi ridicate, și să stai să suporți mirosul algelor care practic intră în putrefacție, spun specialiștii. 

În momentul în care este furtună pe mare, algele sunt scoase la mal dimineața. Soarele le bate toată ziua și, astfel, degajează un miros greu de suportat de cei care vin în concediu și vor să se simtă bine la mare. 

Joi dimineață, specialiștii de la Apele Române au venit cu utilaje speciale și au reușit să strângă mare parte din algele pe care le scosese marea, în sudul litoralului. 

Aceste alge nu fac rău nimănui, nu sunt nocive, ba chiar clorofila pe care o conțin aduc un aport sănătăţii noastre, ne spun experții. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole