Antena 3 CNN Actualitate Haos la granițe | Turiştii care vor să îşi petreacă vacanţa în Grecia stau şi 9 ore la cozi

Haos la granițe | Turiştii care vor să îşi petreacă vacanţa în Grecia stau şi 9 ore la cozi

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:10 16 Iun 2023 Modificat la 15:10 16 Iun 2023

Sunt aşteptări lungi care pot depăşi chiar şi 9 ore la punctele de trecere şi care afectează renumele turismului grecesc pe piaţa balcanică.

Potrivit şi declaraţiei preşedintelui Camerei de Comerţ al Greciei de Nord, există o problemă în această privinţă şi soluţia pentru o mai bună funcţionare a punctelor de trecere, dar şi pentru a nu pune la încercare şi răbdarea turiştilor, ar fi îmbunătăţirea numărului personalului angajat, care se pare că nu este într-un număr destul de mare la această oră.

Citeşte şi: Halkidiki, destinaţia din Grecia preferată de mii de români. Care sunt principalele atracții 

[GAL layout="3"]

În fiecare an, turismul cu maşina în Grecia este foarte obişnuit, fiind principalul furnizor de turişti pentru Salonic şi Halikidiki.

Treptat, se pare că aceşti turişti şi cei care au o stare mai bună din puncte de vedere financiar o să-şi aleagă alte destinaţii decât Grecia. 

Rămâne de văzut dacă această problemă se va rezolva şi dacă cei care vin în fiecare an în aceste zone, mai ales în zona de Nord a Greciei, se vor bucura şi în acest an de Grecia.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole