Antena 3 CNN Life Travel Băile Felix, stațiunea preferată a românilor pentru minivacanța de 1 Mai | Litoralul a decăzut vertiginos

Băile Felix, stațiunea preferată a românilor pentru minivacanța de 1 Mai | Litoralul a decăzut vertiginos

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:26 19 Apr 2024 Modificat la 22:26 19 Apr 2024

Potrivit reprezentantei FPIOR, în minivacanţa de 1 Mai pe litoral au fost anul trecut peste 80.000 de turişti.

"Avem o problemă pe litoralul românesc legată de numărul de turişti. Anul trecut, ştiţi bine că am aşteptat de 1 Mai 80.000 de turişti şi am depăşit această cifră. Dar am avut un festival mare, care a atras foarte mulţi vizitatori, foarte mult public, foarte multă imagine bună până la urmă, la Costineşti.

Vorbim despre Beach Please, un eveniment care a apărut aşa, ca o săgeată, ca o rachetă şi a explodat, să zicem aşa, în mai multe sensuri, însă nu îl mai avem anul acesta de 1 Mai. (...) Se mută ca perioadă. Asta face ca numărul de turişti care vor ajunge în zonă în jurul datei de 1 Mai să poată părea, cel puţin acum, la acest moment, clar mai mic.

Au alt eveniment, dar nu vom putea vorbi de numărul acela mare de turişti pe care l-a atras Beach Please. Însă, va fi un test şi o provocare şi pentru noi (...), să vedem cum administrăm acest dublu eveniment", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Corina Martin.

În ciuda faptului că la debutul sezonului estival, în perioada 1-7 mai, la malul mării va avea loc festivalului de muzică electronică Sunwave, organizatorii au spus că la ediţia din acest an numărul celor care vin la eveniment este în scădere.

"Multă lume vine din afară, în jur de 5.000 - 6.000 de străini, dar faţă de anul trecut, sunt mai puţini cu 2.000 de această dată, nu ştiu din ce cauză. De obicei noi avem creştere de 30% în fiecare an, dar anul ăsta este primul an în care a scăzut numărul de turişti", a afirmat Borzea.

Românii aleg Băile Felix în detrimentul stațiunilor de la malul mării

Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Adrian Voican, a declarat că pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşte cea mai vândută staţiune este Băile Felix, urmată de Mamaia şi Călimăneşti - Căciulata.

"Preţul mediu al biletelor rezervate de 1 Mai a crescut (...) cam cu 20%. Preţurile variază de la 300 - 400 de lei, să zicem 500 de lei, pentru un sejur simplu în mai multe staţiuni, cu cazare şi eventual cu mic dejun, dar poate să ajungă până la 3.000 - 4.000 de lei dacă este cu mese festive, cu evenimente, cu cazare de calitate la patru sau cinci stele", a spus Voican.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole