Turistul de 43 de ani a fost reținut luni seara, în urma mai multor apeluri la poliție ale clienților restaurantului respectiv.
Potrivit acestora, managerul restaurantului i-a atras atenția, însă bărbatul a început să îl jignească. Autoritățile au ajuns la fața locului, iar suspectul a încercat să fugă, însă fără rezultat.
Bărbatul a fost arestat și i s-a făcut un test pentru coronavirus, care a ieșit negativ. Se pare că acesta a vrut să le facă o "glumă" persoanelor aflate la restaurant și să le sperie că ar fi infectat cu noul virus.
În cazul în care bărbatul ar fi avut un rezultat pozitiv la testul pentru COVID-19, ar fi putut fi acuzat că a încălat legea privind dreptul la sănătate. Turistul britanic a scăpat cu acuzația de împotrivire la arest.
Spania, una dintre țările cele mai afectate de pandemia de coronavirus
În Spania, unde s-a produs incidentul, au fost raportate până acum 257.494 de cazuri pozitive de coronavirus. Dintre acestea, 28.413 sunt decese, iar 150.376 sunt cazuri vindecate.
Bilanțul cazurilor pozitive de coronavirus la nivel mondial a ajuns, până în acest moment, la 13.583.763 de infectări. Dintre acestea, 584.922 sunt decese, iar 7.600.418 sunt vindecări.
SUA este cea mai afectată din întreaga lume, atât în privința numărul de infectări, cât și a numărului de decese. În SUA au fost raportate în jur de 3 milioane de cazuri pozitive, dintre care 137.419 sunt decese, iar aproape un milion sunt vindecări.