Antena 3 CNN Life Travel Turism culinar în Italia. Seniorii învață să gătească pizza, pizzolo, arancini, cannoli sau înghețată

Turism culinar în Italia. Seniorii învață să gătească pizza, pizzolo, arancini, cannoli sau înghețată

Diana Scarlat
2 minute de citit Publicat la 15:50 11 Ian 2023 Modificat la 15:50 11 Ian 2023

Sunt foarte multe castele, catedrale și muzee renumite care pot fi vizitate în Italia, iar o mare atracție e posibilitatea de a pleca în croaziere. Dar cele mai atractive experiențe ale turiștilor români care au ajuns acolo anul trecut par a fi cele culinare și lecțiile primite de la localnicii care i-au învățat cum se prepară mâncărurile tradiționale.

Agenția de turism Hello Holidays a făcut un sondaj de opinie în rândul clienților din programele Senior Holidays, pentru a putea înțelege care este principala atracție a acestei destinații. Cei mai mulți turiști români care au răspuns întrebărilor sondajului au explicat că le place experiența din Italia pentru că acolo trăiesc la fel ca localnicii, într-o vacanță de o săptămână care îi familiarizează cu obiceiurile gazdelor.

În aceste sejururi, turiștii învață cum se prepară pizza, pizzolo, arancini, cannoli, înghețata, uleiul de măsline, sau cum se cultivă lămâile și cum se produc unele cosmetice care au la bază citricele. Participă la degustări de băuturi locale și împărtășesc prietenilor, la întoarcere, experiențele trăite. Participă la festivaluri locale și chiar la petreceri private ale localnicilor desfășurate în locuri publice. Studiul realizat de agenție mai arată că experiența plăcută a turiștilor le-a adus și clienți noi, pentru că aproape un sfert dintre turiștii din programele Senior Holidays au cumpărat o astfel de vacanță în urma recomandării unor prieteni sau rude care au avut o astfel de expeeriență.

[GAL layout="3"]

Turiștii apreciază și croazierele de o zi pe Coasta Amalfi. Este una dintre cele mai solicitate excursii, datorită opririlor în Positano și Amalfi, unde participanții sunt învățați cum se produce uleiul de măsline și mozzarella, apoi prepară o pizza în stil italian sau se pot fotografia în cea mai frumoasă zonă de coastă din Europa. Mulți aleg și o plimbare cu bicicleta în spectaculoasa grădină a Palatului Regal din Caserta, printre cascade, vegetație exotică și statui, aceasta fiind una dintre cele mai solicitate excursii, indiferent de vârsta turiștilor.

„Am avut turiști profesori care au cerut pentru primăvara 2023 programe similare pentru elevii lor, în care să le predea istoria la ea acasă. O altă atracție a programelor Senior Holidays e reprezentată de obiectivele turistice de pe traseu, cele mai multe incluse în patrimoniul UNESCO. Turiștii sunt încântați să vadă locul Renașterii, statuia „Hristos cu văl” din Capela Sansevero din Napoli, Valea Templelor – opera grecilor antici din Agrigento, Criptele Capucinilor, unde a fost înmormântat Nicolae Bălcescu, Palermo sau Catedrala de la Monreale, renumită pentru mozaicurile sale. Senior Holidays sunt vacanțe complexe, pentru artă, cultură, familiarizarea cu gastronomia locală”, explică Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays.

În lunile aprilie și mai, șapte programe Senior Holidays sunt disponibile pentru turiștii români, în Sicilia, Toscana, Napoli și Coasta Amalfitană, lansate toamna trecută, cărora li se adaugă, în 2023, Puglia, Costa Brava, Costa del Sol, Elveția și Italia de Nord. Sunt vacanțe de opt zile, cu avionul și cazări în hoteluri de patru stele, cu prețuri de la 340 de euro de persoană, cumpărate în regim Early Booking, în primele săptămâni ale anului.

„Prin programele Senior Holidays, care sunt destinate tuturor categoriilor de vârstă, oferim turiștilor posibilitatea să vadă aceste destinații, mai scumpe în timpul verii, într-o perioadă în care sunt accesibile și vremea e potrivită pentru excursii. Turiștii au la dispoziție opt zile pentru vizite pe îndelete în orașele de pe traseul fiecărui program, dar și pentru plajă, pentru că temperaturile primăvara sunt plăcute. Toate se desfășoară și de Paște și pot reprezenta o bună opțiune pentru vacanța de Paște”, mai spune reprezentanta agenției.

Etichete: Italia
Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole