Antena 3 CNN Externe Turcia spune că „este capabilă să vorbească cu diferite părţi ca partener credibil”, după succesul schimbului de prizonieri Rusia-SUA

Turcia spune că „este capabilă să vorbească cu diferite părţi ca partener credibil”, după succesul schimbului de prizonieri Rusia-SUA

Roxana Mihăiescu
3 minute de citit Publicat la 19:55 02 Aug 2024 Modificat la 19:55 02 Aug 2024

Turcia, al cărei rol a fost lăudat în schimbul de prizonieri dintre Rusia şi Occident, reaminteşte că se poate conta pe ea, în pofida frecventelor diferende pe care le are cu aliaţii săi din NATO, transmite vineri AFP, citat de Agerpres.

Operaţiunea, al cărei secret a fost bine păstrat până la încheierea sa joi, pe aeroportul din Ankara, unde au avut loc schimburile de prizonieri între şapte ţări, are aerul unei reveniri triumfale pe scena diplomatică internaţională.

Directorul de comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun, a informat, într-un comunicat, că „serviciile de informaţii turce au stabilit canale de dialog şi mediere (între) anumiţi adversarii globali”, arătând astfel că Turcia „este capabilă să vorbească cu diferite părţi ca partener credibil, demn de încredere”.

Chiar dacă Kremlinul a avut grijă vineri să indice că orice negocieri privind Ucraina vor fi „complet diferite” de cele privind schimbul de prizonieri, „Turcia a reuşit o lovitură diplomatică”, confirmă Sinan Ulgen, cercetător asociat la think-tank-ul Carnegie Europe.

Această operaţiune „demonstrează utilitatea diplomaţiei turceşti, a cărei vocaţie este de a acţiona ca facilitator sau mediator în aceste conflicte în care se confruntă vecinii săi, în special între Rusia şi Occident”, a declarat Sinan Ulgen.

„Iniţiativa aduce un anumit prestigiu diplomatic Turciei”, deşi Ankara are adesea opinii divergente faţă de aliaţii săi tradiţionali „cu privire la problema Orientului Mijlociu şi a Israelului, în special, din cauza sprijinului său puternic pentru Hamas”, a estimat cercetătorul.

Atât în privinţa conflictului din Ucraina, cât şi a celui din Fâşia Gaza, Turcia a încercat încă de la începutul ostilităţilor să îşi ofere medierea şi să îşi afirme importanţa, în calitate de ţară riverană la ţărmul sudic al Mării Negre în primul conflict şi ca putere musulmană ce sprijină fervent cauza palestiniană în cel de-al doilea.

Deşi s-a scos din cărţi în Orientul Mijlociu prin declaraţiile sale virulente împotriva Israelului - calificându-l drept autor de genocid şi nazist pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu -, preşedintele Recep Tayyip Erdogan îşi păstrează influenţa în conflictul dintre Kiev şi Moscova.

De la începutul războiului dintre Moscova şi Kiev, şeful statului turc s-a asigurat că menţine legăturile cu cele două capitale.

Preşedintele Erdogan rămâne singurul lider politic care i-a primit la Istanbul, în martie 2022, împreună, pe şefii diplomaţiilor celor două state beligerante, Serghei Lavrov şi Dmitro Kuleba.

În vara aceluiaşi ani, el a devenit promotorul şi garantul, timp de un an, sub egida ONU, al acordului privind exporturile de cereale ucrainene printr-un coridor securizat din Marea Neagră.

Preşedintele Erdogan a mai jucat rolul de facilitator într-un schimb de prizonieri în septembrie 2022 între cele două ţări în război, ce a permis eliberarea a 215 prizonieri ucraineni şi exfiltrarea comandanţilor regimentului Azov aflaţi în oraşul Mariupol asediat şi care au fost primiţi în Turcia. Preşedintele Turciei menţine în continuare contacte directe şi telefonice cu preşedintele Vladimir Putin, în timp ce îl primeşte în mod regulat pe preşedintele Volodimir Zelenski la Istanbul.

În opinia cercetătorului Soner Cagaptay de la Institutul Washington pentru Politica Orientului Apropiat, prin faptul că a făcut public joi rolul jucat în recentul schimb de prizonieri, „Turcia semnalează în esenţă că, unii dintre aliaţii săi din NATO, inclusiv Statele Unite, pot să nu fie de acord cu ea în anumite domenii. În altele însă, ea este crucială”.

„Ankara a facilitat acest schimb datorită legăturilor strânse pe care Erdogan le menţine cu Kremlinul, în pofida apartenenţei sale la NATO şi a sprijinului său discret pentru Ucraina”, a scris pe X Lucian Kim, analist responsabil de Ucraina pentru @CrisisGroup, apreciind că „Turcia este eroul necunoscut” al acestui schimb de prizonieri.

Joi seară, lăudând rolul serviciului de informaţii al Turciei, MIT, fostul lor şef, în prezent ministru de Externe, Hakan Fidan, a promis că „Turcia va continua să fie centrul unei diplomaţii paşnice, în conformitate cu viziunea preşedintelui nostru”.

Fidan se va deplasa sâmbătă la Addis Abeba, unde va fi primit de premierul Abiy Ahmed, în contextul în care Turcia încearcă să medieze pacea între Etiopia şi Somalia, aminteşte cercetătorul Sinan Ulgen.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole