Antena 3 CNN Externe Turcia s-a speriat după detonarea pagerelor din Liban și își verifică dispozitivele de comunicații

Turcia s-a speriat după detonarea pagerelor din Liban și își verifică dispozitivele de comunicații

Robert Kiss
1 minut de citit Publicat la 17:14 19 Sep 2024 Modificat la 19:47 19 Sep 2024

Turcia îşi revizuieşte măsurile de securizare a dispozitivelor de comunicaţii utilizate de forţele armate, în urma exploziilor unor astfel de echipamente în Liban, a declarat joi agenţiei Reuters un oficial din Ministerul Apărării, potrivit Agerpres.

Pagere şi staţii portabile de emisie recepţie au explodat coordonat marţi, respectiv miercuri în sudul Libanului, provocând moartea a peste 30 de militanţi din gruparea şiită Hezbollah şi rănind alţi peste 3.000.

Oficialul turc a afirmat, sub rezerva anonimatului, că militarii turci folosesc exclusiv echipamente de comunicaţii din producţia internă, însă Ankara dispune de mecanisme suplimentare de control în caz că în achiziţiile de dispozitive sunt implicate terţe părţi.

"Atât din operaţiunile pe care le efectuăm, cât şi cu războiul în curs în Ucraina şi cu exemplul Libanului, măsurile sunt revizuite şi se dezvoltă noi măsuri, în cadrul lecţiilor învăţate după fiecare evoluţie", a spus el, adăugând că în contextul incidentului din Liban Ministerul Sănătăţii de la Ankara aplică "examinările necesare".

Ministrul turc de externe Hakan Fidan a declarat agenţiei de presă de stat Anadolu, preluată de Reuters, că pe agenda guvernului se află înfiinţarea unei organizaţii independente pentru securitatea informatică.

În cazul exploziilor de marţi, unele surse au susţinut că pagerele au fost detonate de la distanţă de israelieni, care amplasaseră din timp explozibili în 5.000 de astfel de dispozitive achiziţionate de Hezbollah, înainte ca acestea să ajungă în Liban, iar organizaţia islamistă a acuzat explicit Israelul, fără a prezenta dovezi.

Hezbollah, apropiată de Iran ca şi Hamas, sprijină organizaţia palestiniană aflată de aproape un an în război cu Israelul, în Fâşia Gaza. Luptătorii din Liban au lansat de multe ori în această perioadă rachete asupra teritoriului israelian. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole