O explozie a provocat joi daune la un zid din apropierea unei zone militare care aparţine NATO, în provincia Izmir (vestul Turciei), însă nu există informaţii privind existenţa unor victime, a transmis CNN Turk, citat de Reuters.
Postul de televiziune a relatat că explozia s-a produs într-un cimitir adiacent zonei militare, la ora locală 08:00 (05:00 GMT) în zona Gultepe din Izmir.
Poliţia a înconjurat zona şi anchetează cauzele exploziei, a mai transmis CNN Turk.
Sursă: Agerpres