Antena 3 CNN Externe Televiziune din lumea arabă, închisă după ce pe post a fost citit un pamflet. Prezentatorul a fost arestat

Televiziune din lumea arabă, închisă după ce pe post a fost citit un pamflet. Prezentatorul a fost arestat

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:02 07 Oct 2021 Modificat la 17:02 07 Oct 2021

S-a întâmplat în Tunisia, unde președintele Kais Saied a suspendat, recent, Parlamentul.

Postul local de televiziune Zitouna s-a arătat critic cu președintele și a denunțat preluarea aproape completă a controlului țării de către acesta.

Evenimentul care a declanșat reacția represivă a autorităților s-a produs duminică.

Amer Ayad, realizatorul unei emisiuni de dezbateri, a citit în direct pamfletul în versuri "The Ruler" (Conducătorul) al poetului irakian Ahmed Matar.

Matar este cunoscut pentru creațiile sale satirice, critice la adresa dictatorilor din lumea arabă.

Ayad a fost arestat la scurt timp după gestul său de "sfidare" și acuzat de "subminarea siguranței statului".

Miercuri, Zitouna a anunțat pe pagina de Facebook că forțele de securitate au întrat în sediul postului TV și au început să deterioreze aparatura.

Stația a emis din 2012, după căderea liderului tunisian Zine al-Abidine Ben Ali în urma unei revolte care a generat mișcări similare în alte cinci state din zonă  - Libia, Egipt, Bahrein, Yemen și Siria  - și a dus la ceea ce istoria recentă a reținut drept "Primăvara arabă".

Tunisia a fost, la momentul respectiv, singurul stat care a reușit să instituie un regim democratic.

În iulie anul curent, președintele Kais Saied a anunțat, într-o mișcare de forță, suspendarea Parlamentului și demiterea guvernului

El a invocat amenințări iminente la adresa statului și și-a asumat prerogative de urgență.

Închiderea televiziunii Zitouna vine după autoritățile au închis, de asemenea, biroul din Tunis al televiziunii qatariote Al Jazeera fără a furniza nicio explicație.

În cazul Zitouna, autoritatea audiovizuală din Tunisia a susținut că postul emitea ilegal de mai mulți ani.

Etichete: Zitouna Tunisia
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole