Antena 3 CNN Life Travel Tunisia, una dintre destinaţiile preferate de vacanţă ale românilor

Tunisia, una dintre destinaţiile preferate de vacanţă ale românilor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:55 18 Mar 2024 Modificat la 11:55 18 Mar 2024

Cartagina, un sit arheologic emblematic ale Tunisiei, este un loc cu o rezonanţă puternică.

Aici se află vestigiile unuia dintre cele mai mari oraşe ale Antichităţii: Cartagina, care a fost la un pas de a învinge măreaţa Romă.

Declarat monument național, orașul abundă în vestigii ale Imperiului Roman: băi termale, locuințe, mozaicuri, temple, sanctuare, precum și renumitul port naval.

"Acest loc este superb. Nu mă așteptam să fie atât de frumos, deși am citit despre el înainte să vin. Este mai frumos decât mi-am imaginat", a spus un turist român.

Aici, te poți plimba în voie printre ruinele băilor termale din Cartagina, unde, în perioada romană, oamenii veneau pentru relaxare și socializare.

"Era una dintre cele mai mari băi romane, a treia ca mărime. Aveau îmbăiere, ca un ritual de hammam, cu camere în care existau diferite temperaturi, însă era și un loc de relaxare. Le plăcea să se relaxeze și să petreacă jumătate de zi în aceste complexe termale", povestește Sami Rouatbi, ghid turistic.

Românii care vin aici sunt uimiți de frumusețea acestui loc, dorindu-și chiar să-și prelungească vacanța.

"Tot ce vezi în stânga și în dreapta te umple cu o dorință de a rămâne aici și de a nu pleca prea curând", a spus o româncă.

Numărul rezervărilor este, anul acesta, cu mult mai mare decât anul trecut.

Un sejur all inclusive, la un hotel de patru stele, ajunge până la suma de 550 de euro de persoană.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole