"O luăm pe regula matematică, da? Cum se fac regulile matematice, în ce ordine se fac... Se înmulţeşte fracţia cu numărul consilierilor, aşa scrie în lege, aşa este ordinea.
În matematică, să intraţi, vă ia trei minute pe Google, o să vedeţi că ordinea operaţiilor este de la stânga la dreapta", a explicat primarul PNL din Mogoşoaia, Paul Precup.
Astfel, 2/3 din 15 a avut un rezultat de 9,99 pentru primarul din Mogoşoaia.
Cearta dintre autorităţile din Mogoşoaia şi cei care locuiesc în zonă ar fi un teren în suprafaţă de aproximativ 1100 de hectare. Primăria îşi doreşte să preia acest teren şi în următorii ani să fie construite blocuri, unele chiar şi de zece etaje. De asemenea, şi un campus universitar se află în proiect.
Oamenii din Mogoşoaia nu sunt de acord cu sumele propuse şi condiţiile propuse de autorităţi pentru că una dintre condiţii a fost ca oameni să cedeze de bunăvoie 39% din suprafaţa terenului, iar restul de 61% să îl primească într-o altă zonă.
Oamenii sunt total nemulţumiţi, însă primăria îşi doreşte ca, în cazul în care oamenii vor refuza prima variantă, să îi exproprieze pe proprietari pentru 1,60 euro la metru pătrat, în condiţiile în care, spun oamenii, preţul ar fi de aproape 150 de euro metrul pătrat.