Antena 3 CNN Actualitate Locale Tumoare de 12 kilograme, îndepărtată cu succes de la un pacient de 42 de ani

Tumoare de 12 kilograme, îndepărtată cu succes de la un pacient de 42 de ani

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 16:21 18 Mai 2022 Modificat la 16:21 18 Mai 2022

Intrevenția de îndepărtare a tumorii gigant care îngloba rinichiul stâng, hilul renal, muşchiul psoas stâng, diafragmul stâng, la un pacient de 42 de ani a avut loc marți.

Operația a fost realizată de o echipă de medici din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Târgu Mureş, coordonată de Daniel Popa.

Potrivit medicilor, intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza volumului mare al tumorii, care avea un diametru de 35 de centimetri şi aproximativ 12 kilograme, dar şi din cauza relaţiei strânse cu elemente vasculare importante.

Operația a durat aproximativ 2 ore, s-a desfăşurat în Blocul operator Chirurgie I şi a constat în excizia în întregime a formațiunii tumorale.

Evoluția postoperatorie a pacientului este una favorabilă. Acesta urmează să fie externat în următoarea perioadă, anunță reprezentanții spitalului.

Etichete: tumora Târgu Mureș
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole