Antena 3 CNN Actualitate Tudorel Toader, nou atac la Augustin Lazăr: „Procurorul general este în gravă eroare, nu am zis de necunoaşterea legii, dar nu mă surprinde”

Tudorel Toader, nou atac la Augustin Lazăr: „Procurorul general este în gravă eroare, nu am zis de necunoaşterea legii, dar nu mă surprinde”

1 minut de citit Publicat la 21:41 16 Sep 2018 Modificat la 21:41 16 Sep 2018

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a menţionat, duminică seară, că a spus că procurorul general se află într-o gravă eroare când afirmă că justiţia îşi poate îndeplini rolul de menţinere a echilibrului puterilor de stat şi că nu a zis de necunoaşterea legii, însă nu este surprins, pentru că nu ar fi prima situaţie de acest fel.

"Am zis că procurorul general este în gravă eroare, nu am zis de necunoaşterea legii, dar vă pot spune că nu mă surprinde: eram la CSM când făceam evaluarea procurorului şef de la DNA şi procurorul general îmi spunea că noi avem un regulament la CSM şi acela trebuia să stea la baza evaluării, nu legea. Or dacă un jurist, dacă un procuror general pune în balanţă un regulament şi o lege şi spune că prevalează, are precădere, trebuie aplicat regulamentul, atunci e clar că nu ai ce să-i spui procurorului de la DIICOT care a făcut un rechizitoriu de 1.000 de pagini şi care pe vreo 200 de pagini a arătat el cât de mult drept constituţional cunoaşte şi a examinat deciziile CCR spunând că nu sunt bune şi nu pot fi respectate. Ele sunt obligatorii, nu le examinează nimeni. Numai în ştiinţă poţi să emiţi o părere pro sau contra, dar e altceva. Ce pot să le mai zic eu procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov care mi-au cerut aşa, în chip savant, cunoscător de carte, eu ca ministru să suspend aplicarea deciziilor CCR", a spus Toader la România TV, făcând referire la protestul magistraţilor şi la mesajul de susţinere a acestora transmis de procurorul general, Augustin Lazăr.

Ministrul Justiţiei a afirmat că aceste exemple sunt o dovadă că există o problemă de cunoaştere, de ştiinţă de carte.

"Înseamnă că e o problemă de cunoaştere, de ştiinţă de carte. Am dat un exemplu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, am dat un exemplu de la DIICOT şi am dat exemplul procurorului general. Dar să ne exprimăm optimismul, toţi avem de învăţat, să sperăm că vom învăţa, să sperăm că în locul nostru vor veni unii mai cunoscători de carte, mai loiali faţă de valorile constituţionale şi faţă de statul de drept", a spus ministrul Justiţiei

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole