Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, marţi, pe Facebook, că a transmis către Administraţia Prezidenţială propunerile pentru trei funcţii de procurori-şefi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
"Am transmis Preşedintelui României următoarele trei propuneri de numire în funcţia de procuror şef:
1. STOICA Doru-Gabriel - procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, din cadrul DIICOT;
2. VOICU Bogdan Felician - procuror şef al Secţiei de combatere a traficului de droguri, din cadrul DIICOT;
3. ALBU Alina - procuror şef al Secţiei de combatere a criminalităţii organizate, din cadrul DIICOT", a scris, pe Facebook, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
La finalul lunii ianuarie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii i-a avizat favorabil pe cei trei candidaţi propuşi de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru funcţii de conducere în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).