Antena 3 CNN Actualitate Social Tudorel Toader a publicat salariile angajaţilor din penitenciare

Tudorel Toader a publicat salariile angajaţilor din penitenciare

2 minute de citit Publicat la 21:38 05 Feb 2019 Modificat la 21:38 05 Feb 2019

Tudorel Toader a publicat marţi, pe Facebook, salariile angajaţilor din penitenciare, în contextul în care sindicaliştii au anunţat că intenţionează să picheteze Ministerul Justiţiei pentru că, potrivit acestora, nu este aplicată legea cadru a salarizării unitare, fără discriminări.

„O simplă informare privind salarizarea din ANP….. dar să nu facem comparație cu drepturile salariale și sporurile celor ce nu le au !

I - Potrivit Legii nr. 153/2017, salariile de funcţie pentru funcţionarii publici cu statut special pentru anul 2022, se prezintă conform tabelului:

5.791 lei (minim) - 6.844 lei (maxim) – comisar șef de penitenciare;
5.212 lei (minim) - 5.528 lei (maxim) – comisar de penitenciare ;
4.819 lei (minim) - 5.110 lei (maxim) – subcomisar de penitenciare ;
4.561 lei (minim) - 4.819 lei (maxim) – inspector principal de penitenciare ;
4.302 lei (minim) - 4.561 lei (maxim) – inspector de penitenciare ;
4.087 lei (minim) - 4.259 lei (maxim) – subinspector de penitenciare ;
3.950 lei (maxim) – subinspector debutant de penitenciare ;
4.173 lei (minim) – 4.259 lei (maxim) – agent șef principal de penitenciare ;
3.900 lei (minim) – 4.087 lei (maxim) – agent principal de penitenciare ;
3.610 lei (maxim) – agent de penitenciare debutant.

Conform art.38 din Legea –cadru nr.153/2017 prevederile acesteia se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017 […].

II - La salariul de funcție astfel stabilit, se adună următoarele elemente salariale:
 Salariul gradului deținut;
 Salariul de comandă cuprinsă între 10-25%, dacă este cazul.

III - La salariul funcției de bază de adaugă sporurile prevăzute în mod expres de Anexa nr. VI a Legii cadru nr.153/2017, care ramân în cuantumul de la 31 decembrie 2018.
- 15% (până la) spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare;
- 30% (până la) sporul pentru muncă cu grad ridicat de risc sau, după caz, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea ;
- 15% (până la) din salariul de funcţie corespunzător spor pentru condiţii grele de muncă timpului lucrat la locurile de muncă respective :

IV - Potrivit Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din ANP, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, au dreptul la:
- 2.002,03 - 2.051,51 lei/an - uniformă şi echipament specific;
- 11.680 lei/an (32 lei/zi) - alocaţii pentru hrană;
- asistenţă medicală şi psihologică, medicamente, proteze stomatologice şi dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale, în mod gratuit, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului****) şi ale respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate;
- locuinţe de serviciu şi de intervenţie gratuire, în condiţiile legii, în baza documentelor justificative prezentate;
- 50% (până la) din venitul net realizat lunar pentru compensarea lunară a chiriei, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii, în funcție de venitul net realizat pe beneficiar-agenți și ofițeri;
- decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interes de serviciu, în cazul mutării în alte localităţi, în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă când domiciliază în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea până la 70 km;
- decontarea cheltuielilor de transport, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum şi în alte situaţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, în baza documentelor justificative prezentate”, a arătat ministrul, pe pagina sa de Facebook. 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole