Antena 3 CNN Actualitate Profesorul Tudorel Butoi, avertisment în cazul crimei de la Cernavodă: "La psiholog, ce oameni vin? Dezechilibraţi, paranoici"

Profesorul Tudorel Butoi, avertisment în cazul crimei de la Cernavodă: "La psiholog, ce oameni vin? Dezechilibraţi, paranoici"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:55 08 Apr 2021 Modificat la 16:00 08 Apr 2021

Potrivit lui Tudorel Butoi, riscurile sunt mai mari, în perioada pandemiei, pentru practicanţii de meserii liberale care relaţionează cu clienţii faţă în faţă.

"Datele care vor veni în urma necropsiei ne vor spune cauza morţii şi dacă a fost vorba şi de o relaţie de tip sexual. În opinia mea este vorba de răzbunare-jaf, câtă vreme găseşti victima legată, imobilizată pentru a nu ţipa. Este modul de operare al tâlharilor din locuinţe...

Însă trag un semnal de alarmă vizavi de toţi liber profesioniştii - psihologi, avocaţi, medici- care lucrează faţă în faţă în cabinetele lor private cu fel de fel de oameni. Să fie foarte atenţi la această coloratură umană în care se găsesc elemente de tip malefic.

Spun asta pentru că am avut eu şi colectivul de la Poliţia Capitalei caz în cercetare cu psiholoagă omorâtă în provincie pe aceleaşi criterii, de superficialitate în relaţia cu pacientul. Vă daţi seama, la avocaţi, de unde vin clienţii? Din lumea interlopă. Oameni obişnuiţi cu tâlhării, cu nenorociri. La psiholog, ce oameni vin? Dezechilibraţi, paranoici. La medici, la fel. Deci, mai multă atenţie în vremurile pe care le trăim", a spus expertul criminalist.

Profesoară din Cernavodă, găsită moartă în casă cu mâinile legate şi un căluş în gură

O profesoară din Cernavodă a fost găsită moartă în casă, cu mâinile legate la spate şi un căluş în gură. Crima îngrozitoare a fost descoperită, în această dimineaţă, chiar de sora profesoarei.

Sora profesoarei a fost cea care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor şi pompierilor pentru a intra în casa femeii.

"În această dimineață, în jurul orei 09.00, prin apel unic pe 112 am fost solicitati sa intervenim pentru deblocarea unei uși în Cernavodă. La fata locului s-au deplasat colegii de la Detașamentul Cernavodă cu o autospeciala de stingere si o autospeciala de descarcerare, și de asemenea în sprijin o ambulanta SAJ.

Sosiți la fata locului, pompierii au deblocat usa cu mijloacele din dotare și în casa a fost găsită o persoana de sex feminin,  în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarata decedata", se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

Poliţiştii criminalişti au fost chemaţi imediat la faţa locului, după ce pompierii şi sora victimei au găsit-o pe aceasta parţial dezbrăcată, cu mâinile legate la spate şi cu un căluş în gură.

Potrivit unor surse, victima crimei de la Cernavodă se numeşte Cristina Palu şi era profesoară la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia. Poliţiştii au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care femeia şi-a pierdut viaţa.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole