Antena 3 CNN Coronavirus Dr. Ciuhodaru, apel la ministrul Sănătăţii: Atenţie, atenţie, atenţie! Trimiteţi rapid teste la Iaşi şi Suceava, medicii intră în carantină mai repede ca pacienţii

Dr. Ciuhodaru, apel la ministrul Sănătăţii: Atenţie, atenţie, atenţie! Trimiteţi rapid teste la Iaşi şi Suceava, medicii intră în carantină mai repede ca pacienţii

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 11:41 26 Mar 2020 Modificat la 11:41 26 Mar 2020

"Poate acum se aplică acel plan B, este o opţiune sănătoasă. Şi vorbesc de protejarea personalului medical plus testarea rapidă în masă. Şi trebuie să corectăm bâlbele de la Suceava. Vă spun azi public, şi noului ministru, să trimită rapid noile teste serologice, vreau să-i protejăm pe oameni (...)

Trimiteţi rapid aceste teste la Iaşi şi Suceava, prin avioane şi camioane militare, şi nu uitaţi de echipamente de protecţie pentru personalul medical. Avem deja două focare în această zonă

Atenţie, atenţie, atenţie! Mă uit că sistemul de sănătate intră în carantină mai repede ca pacienţii, avem nevoie de acel plan B pentru a-i proteja pe toţi cei expuşi sau suspecţi de coronavirus, cei care asigură funcţiile vitale: medici, asistente, brancardiere", a spus medicul Tudor Ciuhodaru, joi, la Antena 3.

Medicul Ciuhodaru a făcut un apel şi pe pagina sa de Facebook:

"#nemobilizam #reusimimpreuna #singuraoptiunesanatoasa protecția personalului medical + testarea rapidă în masă. E nevoie urgent de acest plan B. Fac un nou apel la noul ministru.

Vreau să corectăm bâlbele de la Suceava. Trimiteți rapid noile teste serologice. Vrem să-i protejăm pe oameni. Am învățat rapid ce fac Anglia, Spania, Austria, Franța și Italia.

Trimiteți rapid testele rapide la Iași și Suceva (avioane și camioane militare). Și nu uitați de echipamentele de protecție pentru personalul medical. Avem deja 2 focare majore în această zonă! Eu zic că se poate! Voi ce mai așteptați!

Testele serologice pot face diferența. Motivele sunt clare:

1. !!! Poți crește acum enorm capacitatea de testare a României la 1.000.000 pe zi (nu doar cel mult câteva sute ca la PCR cu multe fals negative), e iefin și fiabil și nimeni nu va scăpa nedectat- până în aprilie avem evidența exactă și golim și carantinele.
2. România nu are și nu va avea niciodată capacitatea de a face PCR la toți cei care au nevoie (cum nu au nici Anglia, Austria sau Spania, dar ce comparăm?!) Ele au comandat deja de milioane de teste serologice rapide.
3. Soluția sănătoasă e la un avion distanță! Trimiteți la Iași și Suceava cele 50.000 de mii pe care ați spus că le aveți pe stoc. Așteptăm și milionul care l-ați comandat. Activați ambasadele și reprezentanțele României. Biomerica distribuie deja aceste teste în Europa. Asta face UK acum! Putem folosi experiența altora. Sunt autorizate în UE, SUA, folosite cu succes în China iar UK cumpără sute de mii. Soluția sănătoasă e la un avion distanță!

Testarea largă (suspecți/expuși) este esenţială în eforturile de limitare a răspândirii Covid-19 deoarece permite:
1. personalului medical să identifice persoanele infectate chiar dacă nu prezintă prea multe simptome şi
2. să le plaseze în carantină.
3. reducerea numărul total de infecţii reducând presiunea pe sistemul de sănătate (avem doar 2.653 de paturi ATI şi de 1.361 ventilatoare mecanice. )şi
4. timp suplimentar pentru găsirea unei soluții terapeutice eficiente.

Planul B - pe care îl tot propun- ce include și testarea largă a populației- poate să înceapă.

Vreau ca măcar acum (de peste 2 luni trag semnale de alarmă dar nu aude nimeni) toate personele suspecte (așa cum recomandă clar OMS!!!) sau expuse să beneficieze de acest test", a scris Ciuhodaru.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole