Antena 3 CNN Be EU Bulgaria nu acceptă nicio condiţie nouă pentru intrarea în spaţiul Schengen. Tsvetelina Penkova: "Ne merităm locul"

Bulgaria nu acceptă nicio condiţie nouă pentru intrarea în spaţiul Schengen. Tsvetelina Penkova: "Ne merităm locul"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:18 16 Dec 2023 Modificat la 10:18 16 Dec 2023

Bulgarii spun că toate condițiile tehnice solicitate pentru Schengen au fost îndeplinite și introducerea unora noi ar însemna o discriminare atât față de țara lor, cât și față de România. Subiectul a fost dezbătut sâmbătă dimineață, la Antena 3 CNN, în emisiunea "Be EU cu Sabina Iosub". 

Europarlamentarul bulgar Tsvetelina Penkova spune că bulgarii au făcut multe pentru Schengen, dar abordarea a fost greşită.

"Nu cred că trebuie să mai facem nimic în ceea ce privește realizările. Am făcut multe dar abordarea este greșită. Noi am îndeplinit toate criteriile tehnice, tot ceea ce se cere pentru a intra în zona Schengen.

Trebuie să insistăm în a spune că aceasta este o discriminare la adresa cetățenilor Bulgariei și a României. Trebuie să fim clari și categorici când spunem că Austria și Olanda, în cazul nostru, ne discriminează cetățenii.

Tsvetelina Penkova: "Acum ne merităm locul în Schengen"

Desigur, trebuie să continuăm lupta și pe cale diplomatică, dar nu ar trebui să mergem pe varianta de a întreba dacă mai sunt și alte cerințe pe care trebuie să le îndeplinim. Nu aceasta este soluția.

Trebuie să fim puternici și să insistăm în a spune că am îndeplinit toate criteriile necesare, iar acum ne merităm locul în Schengen. Cred că aceasta este abordarea corectă", a spus Tsvetelina Penkova, la "Be EU cu Sabina Iosub".

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole