Antena 3 CNN Actualitate Trupul alpinistei moarte nu a putut fi recuperat din munți

Trupul alpinistei moarte nu a putut fi recuperat din munți

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 09:26 15 Ian 2022 Modificat la 09:26 15 Ian 2022

Sâmbătă dimineața vântul sufla cu putere pe crestele munților. În Masivul Bucegi, vântul are la rafală viteze de peste 100 de km/h, astfel că salvamontiștii nu au reușit să intervină pentru a recupera trupul alpinistei căzute zilele trecute.

"Din informațiile pe care le-am aflat, s-a încercat într-o primă fază recuperarea cu elicopterul, însă aceasta a eșuat. Urmează ca în zilele următoare să se încerce din nou acest lucru", a transmis corespondentul Ovidiu Stan.

Silvia, o alpinistă de 38 de ani, a murit pe 13 ianuarie, în Munții Bucegi, pe Albișoara Gemenelor, chiar de ziua ei, în timpul parcurgerii unui traseu prin care și-a propus să marcheze aniversarea ei și a surorii sale gemene.

Era a doua oară în cinci zile când mergea pe Albișoara Gemenelor, după ce urcase acolo și pe 7 ianuarie.

„Planul era să urc Albișoara Crucii 2A pentru că găsisem un articol în blogul meu și am salvat toate info în iPhone ca să mă informez, dacă nu găsesc continuarea. Dar am nimerit în Albișoara Gemenilor 2A. Și am continuat așa! Am ales să urc pe porțiunea cu gheață și puțină zăpadă, evitând porțiune cu mai multă zăpadă. Îmi place așa, deși teoretic e riscant”, a scris Silvia pe blogul ei.

În aceeași zi, pe Facebook, fata a mai postat un mesaj, în care anunța o nouă urcare pe același traseu: „Ce experiență solo. Vreau să mă mai duc să mai încerc o dată, căci condițiile mi s-au părut f f bune și faine. Poate solo, sau poate se oferă cineva să vine cu mine….”.

Etichete: alpinistă
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole