Antena 3 CNN Actualitate Trupul actorului Ion Caramitru, depus la Teatrul Naţional din Bucureşti

Trupul actorului Ion Caramitru, depus la Teatrul Naţional din Bucureşti

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 09:52 06 Sep 2021 Modificat la 14:10 06 Sep 2021

Ion Caramitru era internat de o lună la Spitalul Elias din Bucureşti, unde medicii i-ar fi descoperit o infecţie în sânge.

Directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, s-a stins din viață duminică, la 79 de ani.

Zilele acestea, actorul Ion Caramitru trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR).

Din cauza problemelor medicale, actorul a lipsit de la eveniment.

Ion Caramitru a fost actor de teatru și film, regizor și politician român. Din anul 1990 a fost președinte al UNITER din 1990, iar din 2005 a ocupat funcția de director al Teatrului Național din București.

A fost ministru al Culturii între 1996 și 2000, în cabinetul condus de Victor Ciorbea, notează Mediafax.

[GAL layout="3"]

Potrivit unor surse, actorul Ion Caramitru era internat în spitalul Elias din Bucureşti, acelaşi unde, tot astăzi, a murit şi legendarul sportiv român Ivan Patzaichin.

Ion Caramitru a jucat în peste 40 de filme de lung metraj, făcându-și debutul cu rolul secundar în Pădurea spânzuraților în regia lui Ciulei (1964). Printre cele mai cunoscute roluri sunt Vive în Diminețile unui băiat cuminte (1966), Gheorghidiu în Între oglinzi paralele (1978), Ștefan Luchian în Luchian (1981) și Socrate în seria Liceenii (1985-1987).

Pentru rolul din Luchian, regizat de Nicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984. Mai târziu, Caramitru a jucat roluri minore în filme străine: el a fost anarhist în 1991 în Kafka, Tatevski în Citizen X (1995), Zozimov în Mission: Impossible (1996), contele Fontana în Amen. (2002) și un imigrant bulgar în Irlanda în Adam & Paul (2004).

 

Etichete: Ion Caramitru
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole