Aveţi ocazia să deveniţi reporteri pentru câteva minute, dacă întâlniţi în drumul vostru convoiul militar. Filmaţi, faceţi fotografii şi trimiteţi totul pe stiri@antena3.ro sau la numărul de Whatsapp 0744.88.22.00.
Informaţiile primite de la voi vor deveni ştiri în programele postului nostru!
Primele imagini cu blindatele americane Stryker în România
"Autovehiculele din compunerea coloanei, însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, se vor deplasa, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București – Mihail Kogălniceanu (Constanţa).
Pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliția Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricții rutiere.
TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acționa cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialități din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).
Restul tehnicii de luptă, precum și militarii acestui batalion vor sosi în România în perioada imediat următoare”, se arată într-un comunicat al MApN.
"Misiunea clară a acestor soldați este de a demonstra angajamentul nostru ferm către aliații noștri. Din baza avansată din România, soldații noștri vor lucra îndeaproape cu forțele din țara gazdă și parteneră. Împreună, vor realiza antrenamente dure, realiste, care vor crește gradul de interoperabilitate şi încredere”, a declarat Joe Ewers, colonel în Regimentul 2 de Cavalerie.