Rona Hartner s-a stins din viaţă pe 23 noiembrie, la doar 50 de ani, fiind răpusă de o boală incurabilă.
Astăzi, în jurul orei 13:00, trupul neînsuflețit al artistei a fost depus la capela Cimitirului Bellu Catolic.
Alături de sora și fratele Ronei, au venit la capela cimitirului mai multe persoane care au cunoscut-o pe actriță.
"Să o păstrați pe Rona în memorie cu sufletul ei bun și cu pofta ei de viață. În ultimele clipe, Rona a fost senină, s-a luminat la față, a zâmbit și a plecat", a spus sora artistei.
Mâine va avea loc o slujbă, la care vor participa inclusiv persoane din Franța, care doresc să-și ia rămas-bun de la îndrăgita artistă.
Citește și: Elena Udrea cere achitarea în dosarul "Gala Bute". Documentul secret pe care se bazează
De asemenea, vineri, 1 decembrie, la ora 12:00, va avea loc slujba de înmormântare.
Rona Hartner s-a luptat cu boala ani de zile, însă, în ultimele săptămâni, s-a prabușit. În 2019, actrița a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat, iar un an mai târziu s-a vindecat.
Boala a recidivat în acest an, iar artista a fost diagnosticată cu cancer la plămâni în stadiul 4, dar și cu șapte tumori pe creier.
Rona nu a abandonat lupta și a mers în Franța, unde a urmat sfaturile medicilor. Din păcate, de această dată, finalul nu avea să fie unul fericit.
Rona a continuat să impresioneze de-a lungul anilor în filme precum "Asfalt Tango", regizat de Nae Caranfil, dar și în producții din Franța, țara în care s-a stabilit acum mai bine de două decenii. Familia a anunţat că ceremonia de înmormântare va avea loc săptămâna viitoare.