Antena 3 CNN Externe Preşedintele SUA Donald Trump a făcut anunţul aşteptat de toată lumea. "Nu sunt foarte fericit..."

Preşedintele SUA Donald Trump a făcut anunţul aşteptat de toată lumea. "Nu sunt foarte fericit..."

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 20:00 16 Oct 2020 Modificat la 20:00 16 Oct 2020

Trump a spus că va accepta un transfer paşnic de putere dar a continuat, pe de altă parte, să semene îndoiala cu privire la rezultatul scrutinului prezidenţial, relatează CNN. 

Într-o emisiune găzduită joi seara de reţeaua NBC, Trump i-a acuzat pe democraţi că i-au spionat campania şi că au încercat să îl înlăture de la putere.

"Mi-au spionat din greu campania şi au încercat să înlăture un preşedinte în timpul mandatului, învestit legal, iar apoi au venit cu 'veţi accepta un transfer paşnic?' Iar răpunsul este da, aşa voi face, însă doresc să avem un scrutin cinstit şi asta e ceea ce vrea toată lumea (...) Când văd mii de voturi aruncate la gunoi, care se întâmplă să fie voturi în favoarea mea, nu sunt prea bucuros", a spus preşedintele american.

Aversiunea lui Trump faţă de metodele alternative de vot - votul timpuriu şi votul prin corespondenţă - este de largă notorietate iar liderul de la Casa Albă şi-a exprimat deseori opinia că aceste modalităţi de exprimare a opţiunii electorale ar reprezenta o sursă de fraude.

Directorul FBI, care infirmă teza fraudei extinse, "nu face treabă prea bună"

Confruntat cu asigurările date de directorul FBI, care a afirmat că nu sunt dovezi care să susţină teza unei fraude pe scară largă, Donald Trump a răbufnit.

"Chiar aşa? Înseamnă că (directorul FBI) nu face o treabă prea bună", a acuzat el. 

"Un transfer paşnic ... Sigur că asta îmi doresc dar, în mod ideal, nu vreau acest transfer, pentru că doresc să câştig", a concluzionat el, conform sursei citate.

Contracandidatul democrat Joe Biden este mai bine plasat în sondajele naţionale, însă asta nu-i garantează automat câştigul, pentru că preşedintele Statelor Unite nu este ales prin vot popular direct, ci prin votul membrilor Colegiilor Electorale care se constituie la nivelul fiecărui stat şi care atribuie voturile din statul respectiv după principiul "învingătorul ia totul".

În aceste condiţii, alegerea preşedintelui american depinde foarte mult de voturile alegătorilor din aşa-numitele swing states, statele americane care nu sunt fiefuri tradiţionale republicane sau democrate şi unde votul majoritar se poate schimba de la o administraţie la alta.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole