Antena 3 CNN Externe Trump vinde un hotel cu 375 de milioane de dolari

Trump vinde un hotel cu 375 de milioane de dolari

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 08:40 15 Noi 2021 Modificat la 08:40 15 Noi 2021

Potrivit rapoartelor, în cadrul vânzării planificate, Trump International va fi redenumit Waldorf Astoria şi va fi administrat de grupul Hilton. Luna trecută, o anchetă a Congresului american a constatat că hotelul a pierdut peste 70 de milioane de dolari în timpul preşedinţiei lui Donald Trump. Compania fostului preşedinte american a deschis hotelul pentru public în septembrie 2016.

Trump Organization, care a cumpărat un contract de închiriere pe 60 de ani pentru clădire, căuta cumpărători pentru hotelul cu 263 de camere încă din 2019.

Acordul cu firma de investiţii CGI Merchant Group, cu sediul în Miami, ar urma să fie finalizat în primul trimestru al anului viitor, au declarat surse pentru The Wall Street Journal şi Bloomberg.

Clădirea veche de 120 de ani se află la mai puţin de un kilometru şi jumătate de Casa Albă, pe Pennsylvania Avenue. Organizaţia Trump a obţinut aprobarea de a reamenaja clădirea istorică Old Post Office în 2012. Aceasta a fost deschisă ca hotel patru ani mai târziu, la doar câteva săptămâni după ce Donald Trump a acceptat nominalizarea Partidului Republican pentru a candida la preşedinţie.

Recent, o anchetă a Congresului a constatat că Trump a "exagerat în mod grosolan" profiturile hotelului atunci când a afirmat că acesta a realizat 150 de milioane de dolari în timpul mandatului său. 

Comisia din Congres a declarat că hotelul a pierdut în schimb peste 70 de milioane de dolari în perioada menţionată. De asemenea, raportul a constatat că Trump pare să fi "ascuns potenţiale conflicte de interese" legate de proprietatea sa asupra hotelului şi de rolurile sale de creditor al acestuia şi de garant al unor împrumuturi de la terţi, informează Mediafax.

Documentele au arătat că hotelul a primit 3,7 milioane de dolari în plăţi de la guverne străine - suficient pentru a acoperi 7.400 de nopţi de cazare la hotel la un tarif mediu zilnic, potrivit comisiei. Organizaţia Trump a negat că ar fi comis vreo neregulă. Trump Organization şi CGI Merchant Group nu au răspuns imediat la solicitările BBC de a comenta vânzarea Trump International Hotel

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole