Premierul canadian demisionar, Justin Trudeau, a respins marți categoric ideea ca Canada să devină parte a Statelor Unite, o sugestie pe care președintele ales Donald Trump a reiterat-o în ultimele săptămâni, potrivit CNN. Trudeau a făcut aceste afirmații după ce Donald Trump, a afirmat luni, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să devină 'al 51-lea stat' al Statelor Unite.
„Nu există nici cea mai mică şansă”, a declarat Trudeau pe X, în engleză și franceză, referindu-se la posibilitatea ca Canada să devină parte a Statelor Unite. „Lucrătorii și comunitățile din ambele țări beneficiază de faptul că suntem cel mai mare partener comercial și de securitate”, a subliniat Trudeau.
Ministrul canadian de externe, Melanie Joly, a susținut aceeași poziție, afirmând: „Comentariile președintelui ales Trump arată o lipsă totală de înțelegere a ceea ce face din Canada o țară puternică. Economia noastră este robustă. ... Nu vom ceda niciodată în fața amenințărilor”.
Această reacție a venit după ce, marți, în cadrul unei conferințe de presă, Trump a exclus utilizarea forței militare împotriva Canadei pentru a-și impune punctul de vedere, dar a sugerat că ar putea recurge la „forța economică”.
Luni, Trump a postat pe rețeaua sa Truth Social: „Mulți canadieni ar dori să devină al 51-lea stat. Statele Unite nu mai pot tolera deficitele comerciale uriașe și subvențiile de care Canada are nevoie pentru a se menține. Justin Trudeau știa asta și a demisionat. Dacă Canada s-ar alătura SUA, nu ar mai exista tarife, taxele ar scădea semnificativ și ar fi TOTAL SIGURĂ în fața amenințărilor navale rusești și chinezești. Împreună, am fi o națiune extraordinară!”
Marți, în cadrul conferinței de presă susținute la reședința sa din Mar-a-Lago, Trump a criticat Canada pentru presupusa permisiune acordată imigranților și drogurilor de a traversa granițele SUA. El și-a reiterat amenințarea de a impune tarife asupra mărfurilor canadiene. „Vom impune tarife foarte serioase Mexicului și Canadei, pentru că și Canada, și drogurile care trec prin Canada, sunt în număr record, în număr record”, a declarat Trump.
Postarea lui Trudeau pe rețelele sociale a venit la o zi după ce și-a anunțat demisia.