Update: Instanța a decis amânarea cauzei. Următorul termen este joi.
Știrea inițială
Tribunalul Olt judecă miercuri solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de soţii Săcărin.
Curtea de Apel Craiova a decis, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.
"Curtea de Apel Craiova a admis cererea de strămutare de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt, a dat desfiinţată de drept sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în care soluţionarea procesului a fost declarată în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a dispus înaintarea dosarului în favoarea Judecătoriei din Drobeta Turnu Severin şi refacerea tuturor actelor îndeplinite de instanţă înainte de strămutare", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova, Ionel Grigorie.
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, contestă în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.
Licu a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială către Tribunalul Mehedinţi, prin care a solicitat interzicerea părăsirii ţării de către minoră. Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, printr-o acţiune adresată Curţii de Apel Craiova, a fost formulată o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod de procedură civilă a fost solicitată şi suspendarea executării acestei hotărâri.
De asemenea, procurorul general a cerut în instanţă interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetiţă, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
Parchetul General susţine că, pe 21 iunie, procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a fetiţei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat o percheziţie la domiciliul asistentului maternal.
Curtea de Apel Craiova a respins pe 5 iulie cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţiei în cazul fetiţei din judeţul Mehedinţi.
Sorina a fost luată, pe 21 iunie, de către procurorul de caz din locuinţa familiei asistentei maternale din Baia de Aramă, unde locuia de la vârsta de un an şi două luni. Procurorul, însoţit şi de un psiholog şi un asistent social de la DGASP Dolj, a descins cu mascaţii la familia respectivă pentru a efectua o percheziţie domiciliară, pe motiv că fetiţa era adoptată de familia din Craiova care are şi cetăţenie americană, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova, iar asistentul maternal nu mai avea dreptul să o deţină pe Sorina.
Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.
În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa de 8 ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune 'mama'.
În localitatea Baia de Aramă şi la Craiova au avut loc în ultimele săptămâni mai multe proteste la care au participat câteva sute de persoane faţă de modul în care s-a procedat cu privire la preluarea minorei de la domiciliul asistentului maternal.