Antena 3 CNN Actualitate Tribunalul București şi-a suspendat activitatea în semn de protest

Tribunalul București şi-a suspendat activitatea în semn de protest

<1 minut de citit Publicat la 15:40 18 Dec 2019 Modificat la 15:40 18 Dec 2019

Mii de grefieri din întreaga ţară au protestat, miercuri dimineaţa, începând cu ora 10,00, pe timpul activităţii Plenului Camerei Deputaţilor, faţă de intenţia guvernanţilor de a elimina pensiile speciale din sistemul judiciar.

Magistraţii au subliniat că susţin protestul grefierilor, afirmând că demersul personalului auxiliar al instanţelor este unul justificat.

„Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti atrag atenţia asupra încălcării reale, prin promovarea acestui proiect de lege, a echilibrului puterilor în stat, prin nesocotirea flagrantă şi deliberată a jurisprudenţei constante în materie a Curţii Constituţionale a României. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti reamintesc faptul că pensia de serviciu nu constituie în niciun caz un privilegiu, ci o compensaţie pentru activitatea supusă celui mai sever regim de incompatibilităţi şi interdicţii. Reamintim de asemenea complexitatea şi dificultatea activităţii desfăşurate în cadrul sistemului judiciar, dar mai ales relevanţa acestei activităţi în arhitectura constituţională a statului de drept. Independenţa obiectivă a sistemului judiciar este indisolubil legată de stabilitatea financiară a magistratului şi constituie totodată o premisă reală pentru garantarea efectivă a dreptului cetăţeanului la un proces echitabil. (...) Solicităm, aşadar, renunţarea la promovarea iniţiativelor legislative care afectează în mod grav independenţa sistemului judiciar în ansamblu", precizează CAB.
 

Tribunalul Bucureşti şi-a suspendat activitatea în semn de protest

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole