Compania anunță, într-un comunicat, că sunt emise tichete de călătorie pentru municipiul Suceava şi zona limitrofă numai pentru persoanele la care face referire articolul 3 din Ordonanţa Militară nr. 6/30.03.2020, după instituirea carantinei în această localitate.
”Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr.6 din data de 30.03.2020, CFR Călători va emite tichete de călătorie pentru municipiul Suceava și zona limitrofă numai pentru persoanele la care face referire articolul 3 din Ordonanța Militară:
Art.3 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea
pentru:
- b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități
economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale,
sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și
protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii
alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.
Eliberarea legitimațiilor de călătorie se face în baza adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu.
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau:
- 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren sau pe https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Trains), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
RESTITUIRE contravaloare bilete
Călătorii care au bilete cumpărate la trenurile internaționale suspendate pot solicita restituirea integrală a contravalorii legitimațiilor de călătorie.
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie”, se arată în comunicatul CFR Călători.