Antena 3 CNN Actualitate Data la care ajung în România noile trenuri poloneze. Pot circula cu o viteză maximă de 160 km/h

Data la care ajung în România noile trenuri poloneze. Pot circula cu o viteză maximă de 160 km/h

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 18:44 30 Ian 2024 Modificat la 19:14 30 Ian 2024

Şeful ARF şi preşedintele PESA, Krzysztof Zdziarski, au semnat, marţi, la sediul Ministerului Transporturilor, contractul de achiziţie a celor 62 de rame electrice regionale, în prezenţa ministrului de resort, Sorin Grindeanu, şi a ambasadorului Republicii Polone în România, Pawel Soloch.

"Astăzi am semnat trei contracte, pentru că licitaţia a fost organizată pe trei loturi, şi în consecinţă cele 62 de trenuri sunt sub egida a trei contracte, fiecare cu aproximativ 20 de trenuri. (...) Conform prevederilor contractuale, urmează ca trenurile să vină la începutul anului 2026, deci în doi ani, şi în cursul anilor 2026 - 2027 la început ar trebui să se livreze toată cantitatea, pentru că sunt livrări în paralel pentru fiecare contract în parte.

Trenurile vor circula pe 10 rute de serviciu public din România. Rutele sunt publice de la sfârşitul anului 2022, când celor şase operatori de serviciu public feroviar le-au fost atribuite contractele pe 10 ani şi în aceste contracte pe 10 ani le-au fost distribuite, conform metodologiei aprobate de Guvern, toate trenurile care sunt cumpărate prin fonduri europene, mai puţin ramele care fac obiectul contractului cu Alstom - cele 37 de rame - care fac obiectul unor contracte de serviciu public licitate", a afirmat Roşeanu, potrivit Agerpres.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări imagini cu trenurile poloneze.

[GAL layout="2"]

El a precizat că, la finele lui 2023, Executivul a aprobat primul contract licitat prin care CFR Călători va opera primele 12 trenuri provenite din contractul încheiat cu Alstom, pe alt pachet de rute.

Citeşte şiIonel Scrioșteanu: ”Cel mai important contract pentru achiziție de trenuri din istoria țării a fost semnat astăzi”

"Fiecare operator are un program de transport deja stabilit şi corelat cu calendarul iniţial de livrare pe are îl aveam la momentul licitaţiei. Normal că acel calendar va fi actualizat în funcţie de data prezentă a semnării contractului şi livrarea efectivă a trenurilor de care vorbim astăzi şi vom putea vedea pentru prima dată în România, începând cu anul 2026, ca pe o rută precum Braşov - Bucureşti, care este cea mai aglomerată rută a României, să avem servicii publice operate de trei operatori diferiţi cu acelaşi tip de rame, deci vom putea să facem comparaţie mult mai clară decât astăzi între calitatea şi respectul pe care îl au operatorii faţă de materialul rulant şi faţă de călători în general. Ăsta a fost şi obiectivul pentru care a fost făcută această împărţire, pentru a avea un soi de concurenţă. Serviciile publice nu sunt concurenţă, serviciile publice sunt obligaţii pe care statul român le transferă către un operator pentru ca cetăţenii României şi vizitatorii noştri să se poată bucura de un serviciu minim de transport. Mai departe, ştiţi bine, avem discuţii - unele trenuri sunt curate, altele nu sunt curate, unele trenuri sunt întreţinute, alte trenuri nu sunt întreţinute. Vom avea acelaşi tip de vehicule, care pornesc de la zero la toţi cei şase operatori. Toţi au aceiaşi parametri de întreţinere a trenurilor, deci vom avea, să spunem, un sistem de măsurare a performanţelor 'mere cu mere'", a arătat preşedintele ARF.

Noile trenuri poloneze vor ajunge în România până la începutul lui 2027

Preşedintele PESA, Krzysztof Zdziarski, a subliniat că modelul de tren contractat de România circulă deja în Cehia.

Ramele poloneze pot circula cu o viteză maximă de 160 km/h şi pot transporta 453 de călători (pe scaune - 224 de locuri şi în picioare). De asemenea, ele au şi 16 locuri pentru transportul bicicletelor.

Valoarea totală a proiectului este de 3,23 miliarde lei, fără TVA, iar finanţarea este asigurată din Programul Transport (PT) 2021 - 2027, cu cofinanţare de la bugetul de stat.

Trenurile vor circula pe 10 rute de serviciu public din România

Contractul este împărţită pe trei loturi, şi anume: Lotul 1 - 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord - Ploieşti Sud - Adjud, Iaşi - Paşcani - Suceava, Bacău - Paşcani; Lotul 2 - 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Braşov - Gheorgheni, Arad - Timişoara - Caransebeş, Huedin - Cluj - Bistriţa; Lotul 3 - 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord - Ploieşti Vest - Braşov, Bucureşti Nord - Roşiori, Bucureşti Nord - Bucureşti Obor/Fundulea, Constanţa - Feteşti.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole