Antena 3 CNN Actualitate CFR anunţă întârzieri ale trenurilor, după un deranjament pe secția Arad-Ilia

CFR anunţă întârzieri ale trenurilor, după un deranjament pe secția Arad-Ilia

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 17:15 03 Iul 2023 Modificat la 17:15 03 Iul 2023

Potrivit CFR Călători, luni după-amiaza, din cauza producerii unui deranjament în stațiile Radna-Vărădia (de pe secția Arad – Ilia) la rețeaua de alimentare cu energie electrică, trenurile CFR Călători care tranzitează zona înregistrează întârzieri.

Până la acest moment sunt afectate IR 75 Budapesta Keleti – Brașov, R 2030 Arad – Simeria și IR 1765 Timisoara Nord – Iași.

"În funcție de evoluția situației, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor. Echipele de intervenție ale CFR SA lucrează la remedierea deranjamentului produs", transmite CFR Călători.

Citeşte şi: Eurogara care va lega Bucureştiul de marile capitale europene

CFR Călători a pus la dispoziția CFR SA tracțiune diesel pentru remorcarea trenurilor pe distanța afectată în situația în care va fi necesar.

Circulația în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole