Japonia rămâne un lider mondial în domeniul tehnologiei feroviare şi este ţara care a lansat conceptul de tren de mare viteză prin lansarea Shinkansen. Acum 60 de ani, pe 1 octombrie 1964, primul Shinkansen circula în Japonia, constituind reîntoarcerea Japoniei pe marea scenă internaţională, după Al Doilea Război Mondial.
Shinkansen a constituit un adevărat trend urmat şi de alte ţări. Acum, conglomerate japoneze puternice precum Hitachi și Toshiba exportă anual trenuri și echipamente în valoare de miliarde de dolari în întreaga lume.
Rețeaua Shinkansen s-a extins constant de când linia Tokaido de 320 de mile, care leagă Tokyo de Shin-Osaka, a fost finalizată în 1964. Trenurile circulă cu o viteză de până la 322 km/h (200 mph) pe rute care pornesc din capitală și se îndreaptă spre nord, sud și vest către orașe precum Kobe, Kyoto, Hiroshima și Nagano, conform CNN.
Pe lângă simbolul redresării, Shinkansen a fost folosit ca instrument pentru dezvoltarea economică continuă a Japoniei și ca agent al schimbării într-o țară legată de convenții și tradiții.
În 1889, durata călătoriei de la Tokyo la Osaka era de 16 ore și jumătate cu trenul - mai bine decât cele două-trei săptămâni pe care le dura pe jos cu doar câțiva ani înainte. În 1965, călătoria cu Shinkansen era de doar trei ore și 10 minute.
Înfrângerea în cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat că planurile pentru noua cale ferată proiectată de japonezi în 1940 au fost amânate până la mijlocul anilor 1950, când economia japoneză își revenea puternic, iar îmbunătățirea comunicațiilor între principalele orașe devenea esențială.
Acum, sute de milioane de călători folosesc în fiecare an trenurile Shinkansen, iar capacităţile tehnologice cresc vizibil.
Următoarea generație de trenuri de tip bullet, de mare viteză, cunoscută sub numele de ALFA-X, este testată în prezent la viteze de aproape 400 km/h.
Caracteristicile definitorii ale acestor trenuri și ale altor trenuri Shinkansen recente sunt vârfurile lor extraordinar de lungi, concepute nu pentru a le îmbunătăți aerodinamica, ci în primul rând pentru a elimina bubuiturile sonice cauzate de „efectul de piston” al trenurilor care intră în tuneluri și forțează undele de compresie să iasă din celălalt capăt la viteze supersonice.
Aceasta este o problemă deosebită în zonele urbane dens populate, unde zgomotul produs de liniile Shinkansen a fost mult timp o sursă de plângeri.
Trenul experimental ALFA-X dispune, de asemenea, de o nouă tehnologie de siguranță concepută pentru a reduce vibrațiile și zgomotul și pentru a reduce probabilitatea deraierilor în caz de cutremure majore.
Mai mult de 10 miliarde de pasageri au fost transportați cu viteză și confort de trenuri, previzibilitatea operațiunii făcând ca călătoriile de mare viteză să pară o rutină și să fie luate de bune.
Alte țări au urmat exemplul Japoniei și au construit noi căi ferate de mare viteză în ultimele patru decenii.
Poate cea mai cunoscută dintre acestea este Franța, care operează trenul TGV (Train à Grand Vitesse) între Paris și Lyon din 1981.
La fel ca Japonia, Franța a exportat cu succes tehnologia în alte țări, inclusiv cea mai lungă rețea de mare viteză din Europa, în Spania, precum și în Belgia, Coreea de Sud, Regatul Unit și prima cale ferată de mare viteză din Africa, în Maroc.
În ultimii ani, China este cea care a eclipsat restul lumii, folosindu-și puterea economică pentru a crea cea mai lungă rețea feroviară de mare viteză din lume. Mai mult, China produce acum trenuri de mare viteză la preţuri mai mici decât europenii sau japonezii şi lucrează la dezvoltarea reţelei de trenuri Maglev.