Trenul din Ucraina care a intrat după 16 ani în Maramureş s-a prins în cablurile de electricitate de pe stâlpi. Ca să salveze situația un angajat CFR a ridicat cablurile cu o prăjină, cât timp a trecut garnitura pe sub ele.
Un bărbat a surprins momentul şi a postat mai multe fotografii şi clipuri video pe Facebook.
[GAL layout="5"]"Moment istoric azi, 22 februarie 2023: pe calea ferată Câmpulung la Tisa (frontiera cu Ucraina) - Sighet a trecut un tren ucrainean după mai bine de 15 ani de când acest tronson de cale ferată (CFR 411 sau 429) a fost abandonat. Au fost mici surprize, dar trenul a ajuns cu bine în gara Sighet și a plecat mai departe spre Valea Vișeului", a scris bărbatul pe Facebook.
Citeşte şi: Cum arată trenul cu care Joe Biden a călătorit în Ucraina
Ultima oară când a trecut un tren prin Gara Câmpulung la Tisa a fost pe 17 octombrie 2007. În acea zi, la controlul vamal, au fost descoperite mai multe cartușe cu țigări, iar autoritățile române au vrut să confiște garnitura cu totul. De atunci şi până ieri prin acea gară nu a mai trecut niciun tren.
Gara din Câmpulung la Tisa a fost modernizată în 2012. Investițiile s-au ridicat la suma de 2,2 milioane de lei, "în vederea aderării României spaţiul Schengen", motivau la vremea aceea reprezentanții CFR Infrastructură, potrivit digi24.ro.