Antena 3 CNN Actualitate Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani ajunge în țară | Orașele prin care va circula trenul electric

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani ajunge în țară | Orașele prin care va circula trenul electric

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:09 28 Noi 2023 Modificat la 23:09 28 Noi 2023

Primul tren electric inter-regional din setul celor 37 contractate de Alstom va părăsi miercuri fabrica din Katowice, Polonia, şi va ajunge la Curtici sâmbătă seara.

Este primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani şi după trecerea a 40 de ani de la achiziţia ultimului tren electric.

[GAL layout="3"]

"Echipa ARF, împreună cu reprezentanţii supervizorului Egis Rail, au putut semna acceptanţa ramei RE-IR1 ARF şi aceasta este gata de plecare spre România.

Trenul este programat să ajungă în staţia Curtici pe data de 2 decembrie 2023, la ora 20:00", a declarat, marţi seara, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu.

Citește și: Cum va arăta România anului 2030. Cele mai importante schimbări în digitalizare

El a precizat că trenul va ajunge în România tractat feroviar, iar din Curtici va pleca spre Bucureşti pe 4 decembrie, după finalizarea procedurilor de vămuire şi autorizarea de a circula temporar.

"Testarea începe din 6 decembrie la Bucureşti şi la Făurei şi pe reţeaua publică, pentru că trebuie să parcurgă 10.000 de kilometri", a precizat Roşeanu.

Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR1) sunt produse de Alstom Ferroviaria SpA la fabrica de la Katowice (Polonia) şi vor conecta Capitala cu principalele centre urbane ale ţării.

De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată. 

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs

Bucureşti Nord - Constanţa, Bucureşti Nord - Braşov - Arad - Timişoara, Bucureşti Nord - Braşov - Cluj, Bucureşti Nord - Braşov - Deda - Cluj, Bucureşti Nord - Braşov, Bucureşti Nord - Iaşi, Bucureşti Nord - Suceava, Bucureşti Nord - Galaţi, Bucureşti-Nord - Craiova - Târgu Jiu - Petroşani - Simeria, Bucureşti Nord - Craiova - Timişoara - Arad, Cluj - Timişoara, Cluj - Suceava - Iaşi.

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un total de 2.421.771.878 lei, fără TVA.

Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole