Antena 3 CNN Actualitate Treizeci și șase de fanatici ISIS vor fi spânzurați pentru masacrul de la Tikrit. Președintele a semnat ordinul de execuție după ce a văzut imaginile

Treizeci și șase de fanatici ISIS vor fi spânzurați pentru masacrul de la Tikrit. Președintele a semnat ordinul de execuție după ce a văzut imaginile

<1 minut de citit Publicat la 10:01 17 Aug 2016 Modificat la 10:01 17 Aug 2016

Irak a decis condamnarea la moarte a 36 de fanatici ISIS acuzați că au ucis 1.700 de prizonieri, după ce i-au păcălit că-i vor lăsa să se întoarcă la familiile lor. Președintele Fuad Masoum a anunțat că membrii grupării teroriste vor fi spânzurați pentru rolul lor în masacrul din iunie 2014, în apropiere de orașul Tikrit, scrie Daily Mail.

În 2014, peste o mie de militari care se aflau la baza din zonă au fost luați prizonieri de Statul Islamic, în timp ce gruparea își croia drum spre inima țării.

Militarii au fost apoi urcați în camioane, spunându-li-se că vor fi duși la familiile lor.

Cu toate acestea, jihadiștii i-au dus pe malul unui râu unde i-au aliniat și i-au împușcat de la mică distanță. Trupurile lor au fost apoi îngropate la comun.

Președintele Irakului a aprobat execuțiile după ce a văzut imagini filmate în timpul masacrului.

Cu toate acestea activiștii pentru drepturile omului au criticat această decizie, spunând că în ciuda faptului că inculpații și-au recunoscut faptele, ei sunt torturați și nu au acces la o formă de reprezentare legală.

Vă avertizăm că filmarea de mai jos conține imagini șocante!

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole