Ninge abundent în multe zone din judeţ. Din această seară intră în vigoare mai multe alerte de viscol, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.
Un accident rutier a avut loc în această dimineaţă la intrarea în Tg. Lăpuș.
Şoferul unui microbuz a derapat şi a intrat direct într-o casă.
Conform pasagerilor care erau în microbuz, vinovat de producerea accidentului ar fi fost un alt conducător auto care a virat brusc fără să se semnalizeze şi fără să se asigure.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit. În zonă, stratul de zăpadă de pe carosabil este destul de mare.
Iarnă adevărată şi peisaj de basm pentru cei care au ales să schieze la Muntele Mic.
Vremea rece și condițiile meteorologice din ultimele zile au creat un adevărat patinoar în judeţul Alba pe drumul județean DJ 107k, între Ivăniș și Mogoș.
În zilele următoare vor fi intensificări ale vântului în Carpații Meridionali, de Curbură și în Munții Apuseni, cu viteze de peste 70.80 km/h, iar la altitudini de peste 1600 m va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.
Citiţi şi: Prognoza meteo 7-20 februarie 2022. Cum e vremea în următoarele două săptămâni