Antena 3 CNN Actualitate Trei poliţişti au fost ameninţaţi în Centrul Vechi de un şofer drogat

Trei poliţişti au fost ameninţaţi în Centrul Vechi de un şofer drogat

de Anamaria Nedelcoff    |   

Trei poliţişti care acţionau în Centrul Vechi al Capitalei au fost ameninţaţi de un şofer drogat, cunoscut cu antecedente penale. 

Trei poliţişti din cadrul Serviciului pentru Centrul Vechi, Biroul de Investigaţii Criminale, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timp ce se deplasau cu autospeciala de poliţie pentru a duce la sediu o persoană aflată sub baza unui mandat de aducere, ar fi fost ameninţaţi cu acte de violenţă pe o stradă din Sectorul 5 de către un conducător al unui autoturism”, a declarat, vineri, chestorul Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei, în cadrul unei conferinţă de presă.

Acesta precizează că bărbatul în vârstă de 52 de ani avea un comportament agresiv în trafic şi a fost foarte aproape de a lovi maşina în care se aflau poliţiştii. S-a dovedit mai apoi că şoferul era şi drogat la volan.

S-au deplasat echipaje din cadrul Secţiei 19 Poliţie, care au procedat la blocarea şi oprirea în trafic a celui în cauză. Şoferul, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, a fost testat de către poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o posibilă prezenţă a unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Rezultatul a fost confirmat de analizele Institutului de Medicină Legală”, mai spune Bogdan Berechet.

Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul infracţiunii de ultraj.

Subiecte în articol: polițiști amenințați şofer drogat
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile