Antena 3 CNN Actualitate Trei persoane au supraviețuit după ce au căzut cu mașina de la 10 metri, în județul Neamț

Trei persoane au supraviețuit după ce au căzut cu mașina de la 10 metri, în județul Neamț

Adelina Miron
<1 minut de citit Publicat la 21:15 12 Iul 2021 Modificat la 21:21 12 Iul 2021

Alături de șofer, în autovehicul, se mai aflau doi tineri, un bărbat și o femeie de 22 de ani. Toţi ocupanţii maşini au suferit leziuni, fiind transportaţi de ambulanţe la Centrul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, potrivit ISU Petrodava.

Cei trei se întoarceau de la o petrecere, iar șoferul, un tânăr de 26 de ani, consumase mult alcool. Acesta a pierdut controlul direcţiei exact pe un pod, pe DJ 155 G, a rupt parapetul de protecţie al acestuia şi a plonjat în albia râului Cracău, de la înălţimea de aproximativ 10 metri.

Incidentul a avut loc în jurul orei 06.00, în comuna Bodeşti, judeţul Neamţ.

În acest caz a fost deschis şi un dosar penal. Conducătorul auto este acuzat de comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Testarea alcoolscopică a indicat 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
 

Etichete: masina rau Neamţ
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole